Preluare-record: AstraZeneca cumpără Alexion Pharmaceuticals din SUA, pentru 39 mld. $

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 13.12.2020 - 09:29
Foto: newyorknewstimes.com

Compania britanică AstraZeneca a convenit preluarea producătorului farmaceutic american Alexion Pharmaceuticals, pentru 39 de miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie din istoria sa, pentru a intra în segmentul medicamentelor imunologice şi celor destinate bolilor rare.

SHARE

Acordul are loc într-o săptămână în care AstraZeneca a anunţat că efectuează cercetări suplimentare pentru a confirma dacă vaccinul său destinat Covid-19 are o eficacitate de 90%, ceea ar putea întârzia distribuirea acerstuia pe piaţă, informează news.ro.

În schimb, vaccinul pentru noul coronavirus dezvoltat de grupul american Pfizer a fost lansat deja pe piaţa britanică şi aprobat pentru utilizarea în Statele Unite.

AstraZeneca a anunţat sâmbătă că acţionarii Alexion vor primi 60 de dolari pe acţiune în numerar şi acţiuni în valoare de 115 dolari pe acţiune, fie sub formă de acţiuni AstraZeneca, fie sub formă de acţiuni depozitare americane (ADR).

La un preţ mediu de 54,14 al ADR, preţul total este de 175 de dolari pe acţiune. Titlurile Alexion au încheiat tranzacţiile de vineri la circa 121 de dolari pe unitate.

”Este o oportunitate extraordinară pentru noi să accelerăm dezvoltarea în imunologie, să intrăm pe un nou segment de boli, un nou segment de medici şi pacienţi, pe care nu i-am putut acoperi până acum”, a declarat directorul general al AstraZeneca, Pascal Soriot.

Cel mai bine vândut medicament al Alexion este Soliris, utilizat pentru afecţiuni imune rare, cum ar fi hemoglobinuria paroxistică nocturnă, care provoacă anemie şi cheaguri de sânge.  Veniturile generate de Soliris au crescut cu 3,6% în primele nouă luni, la 3 miliarde de dolari.

AstraZeneca speră ca o versiune îmbunătăţită a Soliris, numită Ultomiris, să aibă un potenţial şi mai bun pe piaţă.

Compania britanică a arătat că membrii consiliilor de administraţie ale celor doi producători de medicamente au aprobat acordul, care ar urma să fie finalizat în trimestrul al treilea al anului 2021.

AstraZeneca era considerată lider în cursa dezvoltării unui vaccin pentru Covid-19, dar a rămas în urma grupului Pfizer şi a partenerului german al acestuia, BioNTech, precum şi a companiei Moderna, ale căror vaccinuri au o eficacitate mai mare în studiile clinice de fază finală.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te