În România, un procentaj de 66% dintre profesori s-au vaccinat anti-COVID, a anunțat Ministerul Educației. Cifrele de imunizare nu au nici o legătură cu performanțele educaționale.
În România, un procentaj de 66% dintre profesori s-au vaccinat anti-COVID, a anunțat Ministerul Educației. Cifrele de imunizare nu au nici o legătură cu performanțele educaționale.
Școala va începe luni, 8 noiembrie, după două săptămâni de vacanță forțată, pe fondul creșterii infectărilor cu coronavirus. Cel mai probabil, fiecare școală va decide modul în care va relua, luni, cursurile.
Secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, spune că procentul „începe să devină mulțumitor”, în rândul unităților de învățământ preuniversitar. Comparativ cu Bulgaria e mulțumitor, raportat la Ungaria nu prea.
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a oferit candidaților posibilitatea de a fi admiși în anul I la Facultatea de Medicină dacă luau nota 5 la examen și plăteau o suprataxă de 6.000 de euro. Taxa a fost anulată în acest an.
Robert Sighiartău a fost ministrul propus pentru a ocupa portofoliul Cercetării și Digitalizării.
Procentul cadrelor didactice vaccinate anti-COVID-19 rămâne încă scăzut.
Liceeni ar urma să învețe „Educația pentru viață” pentru a se pregăti.
Ministerul Educației a decis să permită școlilor private să își continue activitatea online.