Limitarea numărului de mandate pe care le poate deține un rector este o măsură benefică. Această măsură nu trebuie eliminată din legea Educației.
Oamenii politici profită în mod abuziv de prestigiul unei cariere universitare pentru a-și consolida rețelele de putere. Astfel, un număr mare de foști și actuali parlamentari dețin un titlu de doctor. Aceste titluri sunt adeseori obținute prin fraudă și plagiat.
Elena Ceaușescu, savanta de renume mondial cu studii reale de numai 4 clase, a devenit membru al Academiei Române și doctor în chimie.
Ion Iliescu, activist comunist, este și azi membru al Academiei Oamenilor de Știință din România. Adrian Năstase, condamnat penal pentru corupție, a crescut generații întregi de doctori printre care și fostul doctor Victor Ponta, al cărui titlu a fost retras la capătul a 4 ani de lupte politice.
Pentru a-și apăra titlul obținut fraudulos, primul-ministru Ponta și alianța de partide care îl susținea au decapitat instituția cu atribuții în validarea titlurilor universitare (CNATDCU).
Am făcut parte din comisă de Matematică a CNATDCU până în septembrie 2012, când am fost demis fără justificare alături de mai mulți colegi, în contextul luptei lui Ponta pentru salvarea diplomei sale de doctor.
Comisiile astfel decapitate au fost completate cu alți oameni de știință, la propunerea instituțiilor de învățământ superior și cercetare. Rectorii universităților de stat au un cuvânt greu de spus în aceste numiri.
În viața universitară românească, influența rectorilor, a decanilor și a altor persoane cu funcții de conducere o depășește semnificativ pe cea a persoanelor similare din universitățile occidentale.
Angajările de cadre didactice, promovările, atribuirea de cursuri, de locuri la doctorat, toate acestea sunt după părerea mea nepermis de mult afectate de voința personală a persoanelor cu funcții administrative, spre deosebire de atmosfera mai relaxată, mai colegială, din occident.
Dacă aceste persoane ar putea rămâne în funcție fără limită de timp, puterea pe care ele o dețin ar crește disproporționat. Tocmai de aceea este important ca independența politică a rectorilor și a decanilor să fie apărată, inclusiv prin limitarea numărului de mandate pe care ei le pot deține.
Pentru a evita ca universitățile românești să piardă competiția cu omologii din occident, numărul de mandate elective ale rectorilor trebuie așadar limitat.
