Potrivit sursei citate, şedinţa va avea loc la ora 15,00.
La mijlocul lunii ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după o şedinţă cu membri ai Executivului şi şeful DSU, că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.
El a explicat, la acea dată, că în localităţile încadrate din punct de vedere epidemiologic în scenariul verde toţi copiii merg la şcoală, în cel galben cei din grădiniţe, clasele I-IV, VIII şi XII, iar în cel roşu la început stau acasă pentru cursuri online copiii din clasele V-VIII şi cei de liceu, dar continuă să meargă în unităţile de învăţământ cei de la grădiniţă şi clasele primare.
Luni, premierul Florin Cîţu a declarat că, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, va fi luată marţi decizia cu privire la modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din data de 8 februarie, adică după vacanţa inter-semestrială.
"Vom avea mâine toate informaţiile şi, pe baza acestor informaţii, vom lua decizia. (...) Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, care a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.
Tot luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a informat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de bucăţi doar în învăţământul preuniversitar.
El a reiterat că îşi doreşte ca şcoala să se reia fizic la începutul semestrului al doilea.
"Ne concentrăm atenţia pentru pregătirea şcolilor în eventualitatea unei decizii favorabile mâine, decizie care va trebui să fie confirmată de CNCSU şi va trebui să fie urmată de un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei. Concentrarea atenţiei se va face atât pe protecţie împotriva COVID, cât şi pe protecţie împotriva riscului pericolului de incendiu", a spus ministrul Educaţiei.
Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă, potrivit Agerpres.