Iohannis a atacat la CCR legea Educației care permite rectorilor să rămână în funcție pe viață

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 16.11.2020 - 15:48
Președintele Klaus Iohannis în timpul unei declarații de presă/FOTO: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind mandatul nelimitat al rectorilor, a scris G4 Media.

SHARE

„Prin modul în care a fost adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate”, se arată în sesizarea la CCR, solicitându-se constatarea neconstituţionalităţii actului normativ, în ansamblu.

Preşedintele menţionează că OUG nr. 79/2020, aprobată prin legea criticată, modifică şi completează Legea nr. 1/2011 cu privire la elaborarea şi aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul liceal militar şi reglementează admiterea prin repartiţie a absolvenţilor acestui tip de învăţământ în instituţiile de învăţământ superior militar, având în vedere contextul generat de actuala pandemie de COVID-19. De asemenea, actul normativ elimină dispoziţia potrivit căreia mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără nicio limită; stabileşte că pregătirea psihopedagogică trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online; prevede că formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online.

El apreciază că astfel a fost încălcat principiului bicameralismului. „Considerăm că, în fapt, noua modificare legislativă este una substanţială, cu consecinţe semnificative, ce reprezintă o schimbare radicală de filozofie legislativă, cu efecte asupra viziunii manageriale a conducerii instituţiilor universitare. Astfel, managementul instituţiilor de învăţământ superior se realizează printr-un mecanism complex, care are ca principal obiectiv asigurarea calităţii procesului de învăţământ la nivel academic. Alături de perspectiva de integritate, acest mecanism are şi o componentă ce ţine de modalitatea de ocupare a funcţiilor de conducere, inclusiv a celei de rector, care are importanţă şi în ceea ce priveşte decizia privind persoanele care ocupă funcţiile de conducere la nivelul universităţii. Mai exact, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabileşte cu precădere, în sarcina rectorului, organizarea concursului public pentru funcţiile de decan şi selectarea acestora, precum şi numirea prorectorilor şi menţinerea în funcţie a directorului general administrativ pe baza acordului scris al acestuia de susţinere executivă a planului managerial al noului rector. Prin urmare, orice schimbare legislativă ce ţine de conducerea universităţilor reprezintă o intervenţie cu impact semnificativ asupra democraţiei interne a instituţiilor de învăţământ superior”, se arată în sesizarea la CCR.

Preşedintele Iohannis susţine că forma finală a legii, prin eliminarea limitării numărului de mandate care pot fi obţinute de rectori, se îndepărtează în mod radical şi fără nicio justificare obiectivă de la scopul şi filosofia iniţiale ale legii, care vizau exclusiv măsuri cu privire la învăţământ superior militar şi la măsuri necesare în contextul pandemiei actuale, potrivit g4media.ro.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te