Luna lui Moș Crăciun vine cu daruri din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru elevii de clasele primare și gimnaziu și preșcolarii care provin din familii defavorizate.
Doar anumite categorii de copii se încadrează, în anumite condiții, și primesc cardurile educaționale în valoare de 500 de lei pentru a cumpăra rechizite și haine.
În ce orașe au fost încărcate cardurile educaționale? 500 lei înainte de Crăciun pentru elevi
În această perioadă se fac plățile pe cardurile educaționale, unii beneficiari din anumite orașe au anunțat că au primit deja banii de la stat.
Până acum, au primit banii elevii din Bacău, Maramureș, Galați, Călărași, Neamț, Bihor, Suceava, Constanța, însă în următoarea perioadă toți beneficiarii vor primi banii.
Există persoane care spun că în unele magazine au putut folosi banii și pentru achiziția de alimente. Doar la magazinul Penny ar putea fi folosit cardul educațional.
Citește și: Ce burse vor obține studenții în acest an universitar. Sprijin financiar pentru mai multe categorii
Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii.
Autoritățile au anunțat că sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Pentru a putea beneficia de acești bani de la stat, tinerii au trebuit să întocmească un dosar din care să rezulte veniturile întregii familii.
Valoarea totală a ajutoarelor este asigurată de Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE), din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), cofinanțat din Fondul de Ajutor European.
Astfel, peste 325 milioane lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin.
Cine este eligibil?
În anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
Citește și: Cine sunt elevii care vor da pentru prima dată BAC-ul la Religie? Aproape 2.000.000 o studiază acum
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;
Citește și: OFICIAL 1.000.000 români iau 350 lei în plus la salariu. De când? Iohannis a semnat
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.