FOTO Se poate și în România. Cum arată o școală dintr-o comună unde primarul e gospodar

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 31.08.2020 - 14:04
Foto Ciulian Constantin
Foto Ciulian Constantin

Școala din comuna Ciugud, din județul Alba, arată ca orice altă școală din Occident. Poate nu întâmplător, primarul a fost dat afară din PSD.

SHARE

Nu, nu este prin Germania sau prin vreun alt stat european. Este o școală de la sat, din comuna Ciugud, județul...

Publicată de Ciulian Constantin pe Duminică, 30 august 2020

Comuna Ciugud, cunoscută pentru faptul că a atras cele mai multe fonduri europene în exercițiul financiar 2007 - 2013, este un promotor al conceptului „smart village“ în România.

Comuna a implementat deja numeroase soluții inovatoare pentru a fi mai aproape de cetățean, pentru îmbunătățirea calități vieții, pentru reducerea costurilor administrative sau pentru protejarea mediului înconjurător.

Este prima comună care are automate de plată pentru taxe și impozite locale, astfel încât cetățeni să nu mai fie nevoiți să meargă la ghișeul primăriei.

De asemenea, administrația locală a implementat în ultimi ani un sistem inteligent pentru iluminatul public și își asigură o parte din electricitatea necesară cu ajutorul unei microcentrale eoliene și a panourilor fotovoltaice.

Primăria Ciugud susține totodată și protejarea inteligentă a mediului înconjurător, astfel încât este în curs de implementare a unui proiect pentru montarea în comună a două stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

„La Ciugud ne-am încăpățânat să credem că școala poate avea un viitor și la sat” a declarat Gheorghe Damian, 
primarul comunei Ciugud, pentru Newsweek România.

„Școala inteligentă“ se dorește un concept național menit să demonstreze că tehnologia poate fi soluția prin care educația în mediul rural se poate dezvolta și copiii pot fi atrași spre procesul de învățare folosind soluții inovatoare și inedite.

În cadrul acesteia copiii vor beneficia de mijloace inteligente educaționale precum manuale digitale, table interactive, bibliotecă virtuală, catalog electronic sau o platformă prin care profesorii, elevii și părinții pot interacționa.

De asemenea, iluminatul în școală este inteligent, reglându-se în funcție de lumina de afară pentru a proteja ochii copiilor, sau ventilația se reglează în funcție de condițiile din clasă (cantitatea de dioxid de carbon, temperatură etc.).

O soluție inovatoare este oferită copiilor care, din motive medicale, lipsesc de la cursuri, aceștia putând să asiste la ore conectându-se de acasă la un sistem audio video.

De asemenea, elevii din Ciugud nu vor mai fi obligați să care un ghiozdan plin cu cărți la școală, ci vor primi o tabletă pe care vor fi încărcate în formă digitală toate manualele și cărțile de care au nevoie în procesul educațional.

„Smart School“ înseamnă o școală inteligentă care pregătește viitorii cetățeni inteligenți ai comunității, dar și dovada că se poate face învățământ de calitate și în mediul rural.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te