Daniel Funeriu: Clasa politică din România a picat bacalaureatul.

DE Octavia Constantinescu | 10.07.2019 - 12:56

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu analizează situația învățământului românesc.

SHARE

„Acum fix 12 ani, când copiii care au dat bacul anul ăsta intrau în clasa I, Comisia Prezidenţială pentru Educaţie şi Cercetare (Comisia Miclea, al cărei VP am fost împreună cu Daniel David) a publicat diagnosticul educaţiei din România şi paşii înspre însănătoşire.  

Iată ce s-a întâmplat după: Rapid, Cristian Adomnitei a prezentat public un proiect de lege perfectibil dar bunicel. Era un pas înainte. Tăriceanu nu l-a lăsat să îl trimită în Parlament pentru că nu se înţelesese cu UDMR. S-a semnat Pactul Naţional pentru Educaţie, iar în octombrie 2008, înainte de alegeri, vipera plângăcioasă a venit în Parlament cu celebrul +50% la salariu, pe care tot ea nu l-a aplicat în decembrie 2008 când a ajuns ministru.

Tot ca ministru şi tot ea, a desfiinţat în 2009 învăţământul profesional. În aprilie 2010, la 4 luni de la preluarea mandatului am trimis în Parlament Legea educaţiei naţionale care operaţionaliza toate măsurile de tip "expert" din raportul Comisiei Miclea. După lupte uriaşe cu mafia viperei plângăcioase din Camera Deputaţilor (reprezentată de ultra-toxica familie Dumitrescu (soţul preşedintele comisiei de educaţiei, soţia rectoriţă la Cantemir)) am reuşit să trec o variantă bunicică în Camera Deputaţilor.

Ăsta a fost momentul în care vipera plângăcioasă şi-a dat arama pe faţă: "De ce să se numească Legea Funeriu? Eu merit să am legea mea, blestem ziua în care v-aţi născut, vă doresc să vă moară copiii" urla prin Parlament. Legea a fost blocată la Senat, unde nu aveam majoritate în Comisie. Discutasem cu dl Nicolae Robu (actual primar în Timişoara) să susţină. În ciuda promisiunii sale, a fost total sub papucul viperei plângăcioase, căreia i s-a aliat şi un PDList de frunte, Hărdău, în celebra scenă a frăţiei mediocrităţii când au aplaudat împreună o decizie a CCR. În octombrie 2010, graţie voinţei politice uriaşe a lui Emil Boc ne-am angajat răspunderea pe Legea educaţiei (Legea 1), cunoscută apoi sub numele de Legea Miclea-Funeriu.

Am aplicat Legea la literă un an de zile fără nicio modificare. Nu a existat nicio dezarticulare funcţională, iar lucrurile începeau să intre pe un făgaş bun. Vipera plângăcioasă şi sindicaliştii care îşi pierdeau privilegiile ilegitime se zvârcoleau, dar eu şi echipa mea mergeam înainte ca tancul. În acel an s-au întâmplat următoarele: 

1) cruciada anti-plagiat

2) bacul corect

3) clasa pregătitoare

4) Şcoala Altfel

5) After school

6) clasificarea universităţilor

7) granturi de cercetare pe bune, jurizate internaţional

8) comisii CNATDCU excepţionale, cu mulţi români din universităţi străine 9) recunoaşterea automată a diplomelor obţinute la universităţi bune

10) modernizarea doctoratelor

11) finanţarea performanţei în universităţi

12) alegerea democratică a rectorilor

13) am finalizat proiectul şi alocarea banilor pentru Laserul de la Măgurele

14) începuserăm modernizarea curriculară

15) proceduri transparente de selecţie în universităţi

16) finanţare transparentă în şcoli (aţi mai auzit de şcoli care nu îşi pot plăti utilităţile din 2012 încoace?)

17) Singura perioadă în care România a crescut la testele PISA, având cea mai mare creştere din UE.

18) făcuserăm Registrul Managerilor din Educaţie, o listă a celor mai buni manageri care urmau să fie eligibili la ocuparea prin concurs a posturilor de director. 

19) am introdus învăţământul profesional dual, pe model german, în care practica e la firme. După plecarea mea (februarie 2012) şi a efemerului Guvern Ungureanu, totul a fost distrus de trinomul Ponta-vipera plângăcioasă-sindicate. S-au dat 64 de legi sau OUGuri care au transformat o lege-simfonie, lăudată de Comisia Europeană (nu cred că mai are România una) într-o manea. În forma sa actuală Legea slujeşte interesele ilegitime ale mafiei educaţionale păstorită de psd şi sindicate.

Azi poza arată aşa:

preşedintele Iohannis a propus un document (România Educată) care are obiective pentru 2030, valide în covârşitoarea lor majoritate. Aceste obiective, neoperaţionalizate încă, pentru 2030 ar fi putut lesne să fie realitate în 2020 dacă se aplica la literă Legea 1. PSD merge pe mâna unor nebuni şi/sau mafioţi care parazitează sistemul mână în mână cu sindicatele care încasează anual 20 de milioane de euro direct de pe statul de plată al profesorilor. Nimeni nu controlează ce fac cu aceşti bani liderii sindicali. Vă spun eu: îi bagă în burdihanele lor.

Opoziţia oscilează între nişte propuneri tembelo-mesianice ale unor răzgâiaţi ai democraţiei, aflaţi pe un val de simpatie populară şi o lingură de lemn plină cu măsuri populiste dar fără nerv. Elevii care o duc tot atât de rău ca acum 12 ani şi părinţi care înghit pe nemestecate (nu au cum să aibă competenţe în a discerne grâul de neghină) falsele soluţii la falsele probleme care le sunt livrate.

O sumedenie de onguri, coaliţii sau mai ştiu eu ce, majoritatea maşini de tocat bani sau vectori politici pentru tot felul de veleitari cu antene politice. Mai sunt şi onguri care fac treabă adevărată, pe teren, dar care din păcate nu sunt suficient promovate. Noh, cam aşa arată poza dezastrului, aveţi mai sus nominalizaţi responsabilii cu acest dezastru dar şi cei, puţini, care chiar au făcut ceva. Concluzia e simplă: dacă votezi oameni deştepţi se fac lucruri deştepte. Dacă votezi mafioţi şi proşti se fac prostii şi mafioşenii. Iar copiii voştri rămân prost educaţi”, scrie Daniel Funeriu.  

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te