În Proiectul de lege ce vizează Învățământul preuniversitar, la capitolul dedicat formării cadrelor didactice, există articole care vorbesc despre condțiile în care se intră în profesie:
Citește și: FOTO Urgențe la Spitalul Gr. Alexandrescu: Prin ce trece un copil consultat după 5 ore de așteptare
Art. 127
(1) Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii.
(2) Prin excepție, pot opta pentru cariera didactică și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială prevăzută la alin.(1), sub condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale.
Simplu spus, prin punctul 2 se oferă posibilitatea de a ajunge la catedră absolvenților de facultate care nu au un masterat didiactic. E nevoie doar de un curs de psihopedagogie pe care numeroase facultăți îl oferă studenților cel mai adesea ca un curs opțional.
Citește și: Excepția care poate aduce la catedră „pile și neamuri”. Explicație oficială: Meseria nu e ofertantă
Ministrul Cîmpeanu spune că că Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică va organiza examenele de certificare a competențelor pentru cei care nu urmat programele de formare psihopedagogică, dar vor să devină profesori.
Declarația lui Sorin Cîmpeanu pe subiect
„Am văzut în spațiul public afirmații cu tentă de acuză că, odată ce va fi adoptat acest proiect al legii, oricine poate să intre să predea în școală. Ok, este o abordare, dar cei care au răbdare să citească acel proiect de lege și cei care reușesc să și înțeleagă acest proiect de lege vor vedea fără doar și poate că este o deschidere foarte necesară. Vă dau câteva exemple: un arhitect care dorește să se implice în școală, să predea desen tehnic, dacă nu are DPPD-ul sau nu are o formare inițială, nu are acces în școală; un avocat care dorește să predea modul de educație juridică, va fi un modul din disciplina obligatorie sau disciplina din trunchiul comun „educație pentru viață” alături de module de educație pentru sănătate, educație sexuală, educație pentru mediu, educație financiară, educație pentru alimentație sănătoasă, educație rutieră, vrea domnul avocat să se implice. Nu-l lăsăm pentru că nu are DPPD-ul, n-are formare inițială. Avem nevoie de educație pentru sănătate, avem nevoie de acest modul, cu componenta de educație sexuală. Cine să predea? Profesorii de biologie, desigur. Avem oare suficient de mulți profesori de biologie pentru o disciplină care să facă parte din trunchiul comun, care să conțină module adaptate vârstei elevilor și să revină pe parcursul ciclului gimnazial și liceal? Sigur (că – n.red) nu. Sigur avem o criză a cadrelor didactice. (…)
Dincolo de aceste elemente de ordin cantitativ, este vorba de pregătirea acestor profesori. Revin, avem intrarea în stagiatura didactică pentru cei care au formare inițială, corespunzătoare, se intră într-un an în care vor face practică pedagogică, într-un an care se va finaliza cu un examen de licențiere, cu certificarea statutului de cadru didactic. Acest examen va avea două componente: pe de o parte, raportul pe care mentorul îl face cu privire la activitatea depusă pe parcursul întregului an de stagiatură și, desigur, o probă scrisă în care va demonstra în vederea certificării acestei competențe, pentru că vrem ca totul să fie legat cu tot în această lege, avem acces în cariera didactică a acelora care, am dat exemplul avocatului, am dat exemplul medicului, am dat exemplul arhitectului care dorește să se implice în școală. N-are formare inițială corespunzătoare, dar există Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică. Acest centru va organiza examene de certificare a competențelor pe care aceștia vor avea șansa să și le demonstreze, chiar dacă nu au acel DPPD.
Îndrăznesc să fac o paranteză, n-am spus-o, în urmă cu câțiva ani, într-o serie de proiecte pe care le-am derulat împreună cu universități și alte instituții din Statele Unite, am identificat un profesor de origine română care preda de 20 de ani la Harvard. Era conducător de doctorat, încerc să depersonalizez pentru a nu expune fără să am acordul acelei coleg. Îndrumase un vicepreședinte al Statelor Unite care își luase lucrarea de doctorat cu el. A vrut să vină în România, i-am spus, l-am încurajat. A venit. La Universitatea din România la care a venit i s-a spus că nu poate să predea, nu poate să fie angajat pe funcție didactică, pentru că nu are DPPD-ul.
Nici măcar nu s-a enervat acea persoană. El preda de 20 de ani la vremea respectivă, acum are cam aproape 30. A spus: „Știți, mie nu mi-a spus nimeni că trebuie să fac asta, că dacă mi-ar fi spus, eu sunt o persoană studioasă, aș fi făcut.” Mi-a fost rușine, mi-a fost rușine să-i spun cuiva că n-are posibilitatea, nu există calea legală să predea într-o universitate, dacă n-are formare inițială. Și atunci, închid paranteza, iată încă un argument pentru a permite, într-o manieră profesionist controlată, accesul persoanelor din societate care doresc să se implice în școală. După ce vor fi avut certificate, la începutul stagiaturii, aceste competențe teoretice, prin intermediul unei testări organizate de CNFDCD, ei încep, ca și colegilor, partea de practică pedagogică, urmând ca, la finalul anului de stagiatură, să demonstreze încă o dată, pe componentă de practică pedagogică, competențele pe care și le-au însușit. Dacă nici atunci acea persoană care vrea și poate nu e bună pentru sistemul de educație, înseamnă că nu vrem să vedem aceste procese care sunt puternic consolidate.”
