Consiliul Naţional al Rectorilor precizează că susţine reorganizarea CNATDCU şi nu desfiinţarea

DE Valentin Mirică | Actualizat: 03.07.2020 - 20:20
Foto: Ministerul Educației
Foto: Ministerul Educației

Consiliul Naţional al Rectorilor a precizat vineri că susţine reorganizarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi nu desfiinţarea acestuia.

SHARE

CNR nu are atribuţii de reglementare, dar are, conform statutului său, atributul de a fundamenta şi propune Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) soluţii de eficientizare a legislaţiei. Credem în dialogul constructiv în aceeaşi măsură în care conştientizăm faptul că MEC, Guvernul şi Parlamentul României sunt factorii decizionali asupra cadrului legal. De aceea, ideea vehiculată în media, conform căreia CNR are un "plan secret" de desfiinţare a CNATDCU este neconformă cu realitatea, fie şi din simplul motiv ca CNR nu are prerogativa legală de a realiza acest lucru. CNR nu are şi nu poate avea planuri secrete", precizează CNR.

Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul CNR discuţiile se desfăşoară, după caz, în cadrul reuniunilor plenare, la care sunt invitate să participe toate instituţiile cu atribuţii în domeniul învăţământului superior, inclusiv organizaţiile reprezentative ale studenţilor şi cadrelor didactice sau în cadrul Biroului Permanent, în care sunt reprezentate 19 universităţi.

CNR subliniază că toate dezbaterile sau deciziile adoptate în cadrul BP sunt ulterior aduse la cunoştinţa membrilor CNR, în cadrul întâlnirilor periodice sau în format virtual.

Totodată, CNR afirmă că informează cu "regularitate" opinia publică, prin intermediul rezoluţiilor sau comunicatelor de presă.

"Pe de alta parte, însă, CNR are obligaţia de a promova către autorităţi soluţii concrete de perfecţionare continua a învăţământului superior, dar şi de a fi "gardianul" respectării principiului autonomiei universitare. Studiile doctorale reprezintă ciclul III al studiilor universitare, în conformitate cu principiile instituite de procesul Bologna, în care România este parte. Diploma de licenţă, precum şi cea de masterat sunt acordate la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, în condiţiile legii, care îşi asumă întreaga responsabilitate pentru pregătirea specialiştilor la aceste niveluri. Şi pregătirea studenţilor doctoranzi cade exclusiv în sarcina instituţiilor de învăţământ superior! Astfel, întrebarea pe care o propunem pentru a fi adresată universităţilor este: 'Sunteţi de acord ca titlurile de doctor să fie acordate de universităţi, fără a mai fi necesar un Ordin de Ministru?'", se mai arată în comunicat.

De asemenea, CNR propune iniţierea unui proces de consultare internă la nivelul fiecărei universităţi, prin referendum, cu privire la oportunitatea şi necesitatea acordării atestatului de abilitare la nivelul universităţii.

"Criteriile ce ar urma a fi propuse de comisiile de specialitate CNATDCU trebuie să fie diferenţiate pe domenii şi ancorate în realitatea specifica fiecărui domeniu. Astfel, valorile indicatorilor scientometrici ce setează pragurile minimale aferente criteriilor se solicita a fi egale cu media plus o abatere standard a valorilor indicatorilor pe domeniul reglementat de comisie, conform ultimei raportări pentru Platforma ANS, fără a depăşi valoarea cuantilei 0,9 din eşantionul statistic corespunzător domeniului. Întrebarea pe care o propunem pentru a fi adresată comunităţilor universitare este: 'Sunteţi de acord ca atestatele de abilitare să fie acordate de universităţi?'", susţine CNR.

În opinia CNR, universităţile/senatele universitare au legitimitatea deciziei cu privire la organizarea consultării propriilor comunităţi academice.

"CNR consideră că dezbaterile sunt esenţa democraţiei, consolidează principiile şi întăresc prin legitimitate deciziile autorităţilor. CNR apreciază că orice opinie pro sau contra propunerilor puse în discuţie sunt în egală măsura importante, pentru ca numai în acest mod se poate realiza o creştere a calităţii învăţământului românesc, într-un mediu democratic, garantat de Constituţia României", se mai arată în comunicat.

CNR precizează că se delimitează "de orice opinie care promovează îngrădirea" autonomiei universitare, a principiilor democratice şi a libertăţii de exprimare.

"Descentralizarea către universităţi s-ar putea face în paralel cu atribuirea către CNATDCU a rolului de monitorizare / audit extern periodic. De asemenea, această schimbare, dacă va fi dorită de universităţi, va trebui însoţită de o regândire a arhitecturii învăţământului superior/cercetării din România. Constituţia României garantează autonomia universitară, principiu cu un conţinut vast, în special cu privire la individualizarea rolului de ,furnizor de educaţie". Universităţile româneşti au reprezentat dintotdeauna veritabili piloni în fundamentarea unor principii civice sănătoase de funcţionare a societăţii româneşti şi a statului român, motiv pentru care considerăm oportun şi necesar să întărim acest rol, fără de care sistemul de educaţie nu ar fi pe deplin adaptat realităţilor sociale. Provocarea adaptării unui sistem la procese de schimbare care se desfăşoară într-un ritm alert generează nevoia de dezbatere, impunând ca adaptarea sa fie novatoare şi să rezoneze cu transformările sociale şi economice existente", afirmă sursa citată.

Potrivit CNR, universităţile au în aceeaşi măsură şi "dreptul şi obligaţia de a propune reconfigurări" ale cadrului normativ, cu menirea de a organiza procesul de formare pe care-l desfăşoară.

"Universităţile au obligaţia legală şi morală de a desfăşura acest referendum sub auspiciile principiului asumării răspunderii publice într-un mod obiectiv. CNR va iniţia şi continua un amplu proces de dezbateri publice cu mediul academic şi factorii interesaţi, centrate pe nevoia de inovare şi reconfigurare a arhitecturii învăţământului superior, fiind convinşi de valoarea rezultată din aceste dezbateri şi de importanta identificării soluţiilor optime şi necesare pentru a răspunde provocărilor prezente şi viitoare. Pentru a asigura stabilitatea, eficienţa şi legitimitatea cadrului legal, atragem atenţia că acesta nu poate şi nu trebuie să fie stabilit prin ignorarea celor vizaţi, celor care trebuie să îl pună în practică, şi în consecinţă reafirmăm rolul pe care CNR trebuie să îl aibă în ceea ce priveşte învăţământul superior din România", se mai arată în acelaşi comunicat.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te