Apelul unui profesor către colegii care refuză vaccinarea: Am ajuns să ne facem singuri rău

DE Petre Bădică | Actualizat: 04.11.2021 - 12:29
Apelul unui profesor către colegii care refuză vaccinarea: Am ajuns să ne facem singuri rău / FB
Apelul unui profesor către colegii care refuză vaccinarea: Am ajuns să ne facem singuri rău / FB

Mihaela Murgoci predă istoria, atât în mediul rural, în județul Giurgiu, dar și la București. Ea lansează colegilor săi un apel emoționat pentru vaccinare.

SHARE

„Da, continui să scriu pentru că nu înțeleg. Deloc nu înțeleg. Am avut note mici la Biologie, nu mi-a plăcut că trebuia să învăț pe dinafară tot felul de lucruri care nu înțelegeam la ce îmi folosesc. Dar am ajuns adult și am citit tot mai mult în domeniu, ca să acopăr lacunele din școală.

Când a venit pandemia am stat și am citit explicațiile specialiștilor privind vaccinurile mARN (sper că am scris corect...). Și am zis, uau, iată ceva inovativ și care va fi de mare folos pentru viitorul medicinii. Apoi am citit că cercetările au început de mult, dar impulsul dat de Pandemie (cercetători din toată lumea punând laolaltă studiile făcute, lucrând împreună pentru soluții, oameni care s-au oferit în număr mare voluntare pentru teste, medici căutând împreună soluții) au adus soluția de care aveam mare nevoie - vaccinurile. Despre cele clasice nu e cazul să vorbesc, ele există de multă vreme și au o tehnologie testată de zeci de ani buni.

De ce dragi colegi nu vreți să vă vaccinați? Care vă este logică? Nu mă luați cu teorii ale conspirației, nu este un vaccin experimental, ci studiat îndelung de decenii. Care reprezintă viitorul medicinii. Avem vieți tot mai lungi în comparație cu strămoșii noștri datorită noilor descoperiri în medicină.

Sigur că există și reacții adverse, pentru că noi oamenii nu suntem roboți și nu avem organisme identice. Sigur că există persoane care vor avea probleme de la ele, dar nu foarte multe comparativ cu restul populației globale. Sigur că ne asumăm acest risc, dar o facem pentru că nu există altă cale pentru societate. Da, pentru societate. Nu trăim izolați, ci interconectați, căci așa a fost de la început cultura lui Homo Sapiens Sapiens, specia noastră.

Se presupune că voi, ajunși la catedră, aveți bine dezvoltată abilitatea numită gândire critică. Folosiți-o. Și hai să facem din acest virus unul cu care să putem să trăim normal, nu cu frica că mor mii, milioane de oameni. Și asta nu se poate face decât prin vaccinare. Nu vom scăpa de virus, nici nu mai contează acum cine e de vină pentru el. Căci dacă stau să mă gândesc noi toți ca specie sunt de vină, noi provocăm dezastre ecosistemului din care facem parte. Din egoism, din nepăsare. Dar acum am ajuns să ne facem rău și nouă înșine ca specie. Planeta va supraviețui, noi nu!”, a spus profesoara Mihaela Murgoci.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că 66% dintre profesori sunt vaccinați anti-COVID.

Citește și: 66% dintre cadrele didactice şi personalul din învăţământ sunt vaccinate anti-COVID

În școlile din București, rata de vaccinare se situează între 31% și 100%. În cursul zilei de mâine, Ministerul Educației va anunța modul în care se va face școală începând din 8 noiembrie. Cel mai probabil, nu va exista un prag de infectare pentru trecerea școlilor în online.

Citește și: Rata de vaccinare a cadrelor didactice în școlile și grădinițele bucureștene: între 31% și 100%

Decizia legată de modul în care se va învăța va fi luată de fiecare școală în parte.

Școala online: O soluție de urgență pentru o situație specială

 

În luna mai anul acesta, profesoara Mihaela Murgoci a vorbit, pentru Newsweek România, despre școala online.

„Fără presiunea părinților, acolo unde părinții au înțeles cât e de importantă învățarea pentru copiii lor, foarte mulți copii ori nu au intrat la orele online, ori au participat la ore de formă. Când spun de formă asta înseamnă să intri pe aplicație (Meet, Zoom), să stai cu camera închisă și de fapt să faci altceva și nu să participi activ la oră… Eu am folosit mini-filme create de TedEd la orele mele de Istorie. Am vizionat cu elevii filme care ar fi presupus deplasarea sau dotări cu videoproiector și ecran de proiecție în școală. Și am avut invitați online la ore. 

Copiilor nu li s-a mai părut ceva inedit, ci s-au obișnuit și cu întâlnirile online. Și acesta poate fi un câștig pentru viitoarea lor viață profesională de adulți. Însă nu pot spune că procesul de învățare a fost în parametri optimi. Este o soluție de urgență pentru o situație specială în care se află toată omenirea. 

Dar nu pot să nu menționez, din experiență proprie, că am avut la ore copii care fizic la școală erau timizi și nu răspundeau la provocări și care online au devenit mai îndrăzneți și mai motivați și au crescut intelectual.

Dar foarte puține cazuri, mai mult la cei supuși în școală bullying-ului, un fenomen care nu a dispărut din școlile noastre din păcate”.

 Citește și: Școala și în vremea COVID-19. La sate și orașe
 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te