206 de elevi, descoperiți cu temperatură, susțin Evaluarea Națională în cadrul etapei speciale

DE Alex Darvari | 29.06.2020 - 08:50
Inquam Photos
Inquam Photos

La etapa specială a examenului de  Evaluare Națională s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării.

SHARE

Peste 200 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în cadrul etapei speciale

Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română (192 de candidați înscriși). Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică (206 candidați înscriși), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă (9 candidați înscriși).

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au fost situații care să determine organizarea acestei etape speciale.

Primele rezultate se vor  afișa  joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie - 2 iulie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te