VIDEO Cum arată pasajul Mogoșoaia de pe Centura București. 20 de luni întârziere pentru 800 metri

DE Alex Darvari | Actualizat: 16.09.2020 - 12:36
Pasaj Mogoșoaia / Foto - Construim România

Unul din cele mai aglomerate puncte de pe Centura București va avea un pasaj anul viitor, potrivit Companiei de Autostrăzi și Drumuri. O filmare cu drona arată că lucrările avansează bine.

SHARE

 „In filmarea realizată ieri, la pasajul Mogoșoaia se poate observa finalizarea primei bretele pentru devierea traficului. In următoarele zile o să se finalizeze și breteaua in oglindă, mai apoi constructorul va avea front de lucru extins la realizarea pasajului propriu-zis și înălțarea terasamentelor”, anunță pe FB, Construim România care publică fotografii și un clip video.

Din păcate, CNAIR nu a actualizat situația lucrărilor de infrastructură rutieră, care arată pasajul Mogoșoaia la 0% progres (pentru luna aprilie). Ceea ce este o eroare după se vede din imagini.

CNAIR susține că pasajul va fi finalizat anul viitor. Lucrările au început în primăvara acestui an cu o întârziere consistentă. 

Contractul pentru proiectarea și construcția Pasajului de la Mogoșoaia este în valoare de 32.259.665,70  lei fără TVA.

Acest contract pentru proiectatea și execuția Pasajului Mogoșoaia a fost semnat în octombrie 2018. El fusese atribuit companiei Strabag în august 2018. De atunci și până în aprilie 2020, timp de aproape doi ani, constructorul nu a putut demara lucrările pentru că statul nu i-a pus la dispoziție toate avizele.

Avizele lipsă trebuiau eliberate de Ministerul Mediului și de două companii de utlități. Pasajul va avea 8000 de metri lungime.

Mogoșoaia este una dintre intrările în București care intersectează Șoseaua de centură. În absența unui pasaj suprateran, în orele dimineții dar și în intervalul 16 – 20, în toate sensurile se formează cozi de kilometri. Atât pe Șoseaua de centură dar și la intrarea, respectiv, ieșirea din București din zona Mogoșoaia.

Coșmarul Variantei ocolitoare

Centura București este un coșmar pentru șoferi și pentru locuitorii Capitalei. Din cei 70 de kilometri, nici măcar o treime nu este modernizată. Chiar și pe porțiunea modernizată întâlnește gropi sau sensuri giratorii improvizate făcute din plastic.

Pe restul de 50 de kilometri se circulă pe o bandă, iar în mai multe rânduri Centura intersectează intrările/ieșirile din Capitală.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te