luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Victor Ponta zice că a dat bani pentru Centura Sud a Timișoarei în 2014. Lucrările încep abia acum

Data publicării: 25.03.2020 • 10:08 Data actualizării: 25.03.2020 • 10:09
Clujazi
Clujazi

În șapte ani de guvernare PSD, proiectele au fost amânate la nesfârșit și au fost un real succes pe hârtie.

„Guvernul Ponta a alocat bani pentru lucrările centurii de sud a Timişoarei. Au fost discuţii de mai mult timp pe această temă, însă acum s-au finalizat. Centura de sud a Timișoarei este parte a unei investiții din fonduri europene, iar Guvernul va asigura partea de cofinanțare. Este un lucru îmbucurător pentru timișoreni.

Am găsit multă înțelegere la Guvern, un alt lucru pentru care mă declar satisfăcut. Iar acesta este doar începutul, pentru că am avut mai multe negocieri cu domnul ministru Ioan Rus, urmând ca și alte investiții să fie sprijinite de Guvernul Ponta”, spune președintele PSD Timiş, Titu Bojin în anul 2014 potrivit pentrutimisoara.ro.

Timp de șase ani nu s-a întâmplat nimic.

Directorul CNAIR, Maraian Ioniță, a anunțat, ieri, că „astăzi am emis ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Sud, chiar dacă în această perioadă ne confruntăm cu pandemia cauzată de răspândirea virusului COVID 19, dar și cu vremea nefavorabilă.

Noi, CNAIR, ne-am îndeplinit partea noastră de atribuții și acum ne dorim ca și Antreprenorul să se mobilizeze corespunzător pentru a respecta termenele și condițiile contractuale. Pe șantier au fost luate măsuri suplimentare pentru asigurarea securității în muncă, în condițiile instituirii stării de urgență ca urmare a răspândirii COVID-19.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră