Un gigant din industria chimică, în pragul falimentului. 700 de angajați, în pericol



O companie mare din industria chimică se află în pragul falimentului. Conducerea a cerut insolvența și speră să mai salveze ceva. 700 de angajați sunt în pericol să rămână fără locuri de muncă.
Compania chimică Venator a depus cerere de insolvență pentru două dintre sucursalele sale din Germania, în Duisburg și Krefeld.
Situația aceasta a fost cauzată de problemele financiare ale companiei-mamă din Marea Britanie.
Compania este pe piață de aproape 150 de ani.
Un gigant din industria chimică, în pragul falimentului. 700 de angajați, în pericol
Compania a încercat să se salveze dar nu a reușit. Restructurarea realizată anul trecut nu a îmbunătățit rezultatele financiare: aproximativ 290 de locuri de muncă au fost deja desființate, iar producția de dioxid de titan a fost oprită.
Citește și: O cunoscută fabrică de încălțăminte dă faliment. Sute de angajați rămân fără loc de muncă
Acum, circa 700 de angajați se tem din nou de concedieri. Grupul Venator, cu sediul principal în Marea Britanie, este una dintre cele mai importante companii chimice din lume. În Germania are aproximativ 700 de angajați în fabricile din Duisburg și Krefeld-Uerdingen (Renania de Nord-Westfalia), scrie ziarulromanesc.de.
Potrivit BILD, sucursala din Krefeld a depus cerere de insolvență săptămâna trecută. Acum, sucursala din Duisburg îi urmează exemplul. Acolo se produc pigmenți și aditivi care sunt folosiți în vopsele, acoperiri, produse cosmetice, materiale plastice și chiar mașini.
Angajați în industria chimică - Foto: freepik
Administratorul judiciar Sarah Wolf a explicat într-un interviu pentru „Bild” că principala cauză a crizei companiei au fost costurile tot mai mari cu energia și materiile prime după izbucnirea războiului din Ucraina.
Citește și: O fabrică importantă, veche de 70 de ani, dă faliment. Sute de angajați rămân fără serviciu
Angajat îngrijorat - Foto: Freepik
În plus, situația a fost agravată de dependența de finanțarea internă a grupului. La începutul lunii septembrie, compania-mamă a anunțat că nu va mai transfera fonduri către sucursalele din Germania, iar în Marea Britanie au fost demarate proceduri de insolvență pentru mai multe companii din grupul Venator.