Totodată, sindicaliştii amintesc că Metrorex este subvenţionată de la bugetul de stat.
"USLM a făcut 21 de adrese către Ministerul Transporturilor şi trei pichete în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în faţa Guvernului, iar aceştia au refuzat orice dialog", se mai arată în comunicat.
Circulaţia trenurilor de metrou este blocată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.
"Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii", au semnalat reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că a depus plângere penală la DNA în care îi acuză pe cei responsabili de blocarea metroului de zădărnicirea combaterii bolilor, abuz în serviciu şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate.