”ATENŢIE! Urmează taxe noi. În luna ianuarie guvernul a încercat să împrumute 2.9 miliarde lei. A împrumutat doar 1.4 la scadenţe diferite dar la dobânzi în creştere. Anul trecut a plătit doar pe dobânzi 13 miliarde lei", afirmă Cîţu, într-o postare pe Facebook.
Ulterior acesta a revenit cu un bilanț al situației reale în care se află economia de stat, prin care arată creșterea prețurilor raportate la veniturile fiscale, care au atins cel mai mic nivel din istorie.
”Presupunem că în 2017 au fost produse în România două bunuri de consum, oricare. Prețul pentru fiecare produs era de 10 lei. Atunci PIB-ul nominal al României în 2017 a fost de 20 de lei. Acum să presupunem că în 2018 au fost produse tot 2 bunuri de consum. Dar acum prețul este de 15 pentru fiecare produs. Astfel în 2018 PIB nominal al României a fost de 30 de lei. Dragnea va spune că economia duduie și PIB-ul a crescut cu 50%. Dar în termeni REALI creșterea economică a fost ZERO!” afirmă Cîțu.
Acesta continuă și susține că în anul 2018, prețurile din economie au crescut cu aproximativ 7% și că este clar că PSD a premeditat creșterea inflației. Referitor la execuția bugetară, CÎțu spune că veniturile fiscale „sunt la cel mai mic nivel din istorie. Măsurate așa cum se măsoara în toată lumea civilizată sau nu, ca procent din PIB”.
„Veniturile nefiscale au fost completate cu dividendele, rezervele de cash ale companiilor de stat. Companii de stat care datorează 10 miliarde lei la bugetul de contribuții sociale și bugetul general consolidat pentru 2017. (introduce Dragnea alte taxe și acoperim noi și GAURA asta). Venituri de la UE pentru programe care deja au fost închise în trecut și nu se mai calificau pentru finanțare. Au transmis suma 4.2 milarde lei și au înregistrat ca venit totul în 2018. Nu au primit încă suma. Și au mai făcut o șmecherie aici. Au încasat veniturile în 2018 deși sunt cheltuieli pentru ani diferiți. Voi face interpelare și după aceea voi cere comisii de anchetă.” continuă senatorul PNL.
Postarea lui Cîțu vine în contextul în care Liviu Dragnea a susţinut, duminică, că PIB-ul României a înregistrat în anul 2018 o creştere consistentă faţă de 2016.
„România a încheiat anul trecut cu venituri la buget de 295,1 miliarde de lei, cu 71,2 miliarde în plus faţă de anul 2016, reprezentând o creştere de 32%!! PIB-ul României a ajuns în 2018 la 949,6 miliarde de lei, cu 188,2 miliarde de lei în plus faţă de 2016, adică o creştere de 25%!! Sunt cele mai mari creşteri, în doi ani consecutivi, din istoria României!”, scrie Dragnea pe pagina de Facebook.