Acesta este şi cel mai ridicat nivel atins de piaţa locală din vara anului 2009. Mai mult, în comparaţie cu august 2019 creşterea este de 4,7% sau 4.400 de euro, potrivit Ziarului financiar.
„Pandemia nu a avut până în acest moment niciun efect asupra preţurilor medii solicitate de către vânzători. Pe de o parte, vânzătorii, indiferent că vorbim de investitori sau de persoane fizice, au o expundere bancară mult mai redusă comparativ cu perioada 2008 - 2009, fiind astfel într-o pozitiţie mult mai bună.
În acelasi timp, situaţia generală a accesibilităţii achiziţionării unei noi locuinţe este mult, mult mai bună comparativ cu 2008-2010. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe termen mediu şi lung, însă premisele şi fundamentele sunt mult mai solide comparativ cu cele de acum peste un deceniu.
Nu estimăm schimbări semnificative din acest punct de vedere până la finalul lui 2020 - evident, în absenţa unor evoluţii puternic negative ale situaţiei sanitare curente“, a declarat pentru ZF Andrei Sârbu, CEO SVN România.
O creştere puternică s-a înregistrat în zona Colentina, de 5.000 de euro în august versus iulie, 2.000 de euro în zona Dristor şi 4.000 de euro în zona Olteniţei. La nivelul lunii august faţă de iulie şapte zone din cele 20 au înregistrat creşteri, iar trei zone au scăzut, dintre care una singură cu mai mult de un procent - 1 Decembrie.
Comparativ cu februarie 2020, ultima lună „plină“ înainte de instituirea stării de urgenţă şi a pandemiei, creşterea medie este de 1,8%, iar ritmul anual a încetinit anul acesta în comparaţie cu 2019.
Creşterea preţurilor faţă de anul trecut continuă, însă dacă prima parte a anului 2020 a fost afectată de pandemie, prima parte din 2019 a fost influenţată de puternice tensiuni politice - în primăvara anului 2019 erau mitinguri politice, iar creşterile erau limitate.