Orban: Impozitarea pensiilor speciale rezolvă o problemă; trebuie o analiză a sistemului

DE Valentin Mirică | Actualizat: 17.06.2020 - 23:15

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, că impozitarea pensiilor speciale rezolvă o problemă, însă a subliniat că este nevoie de o analiză foarte serioasă a sistemului de pensionare, motivând că există multe alte inechităţi.

SHARE

"Rezolvă o problemă, dar aici trebuie făcută o analiză foarte serioasă, pentru că există multe alte inechităţi în sistemul de pensionare", a spus Orban la Realitatea Plus, dând exemplul coeficientului de corecţie, despre care a afirmat că generează inechitate în modul de calcul al pensiilor.

El a pledat pentru principiul contributivităţii la baza calculului pensiilor.

"Problema pensiilor trebuie abordată cu raţiune, plecând de la nivel de principii. Noi am susţinut tot timpul că principiul fundamental care (...) trebuie să stea la baza calculului pensiilor este principiul contributivităţii. (...) Din păcate, la noi a existat o întreagă avalanşă de reglementări speciale care au generat sisteme de calcul al pensiilor care au încălcat acest principiu al contributivităţii. Din punctul meu de vedere, singurele pensii care pot să facă un oarecare rabat de la acest principiu al contributivităţii sunt pensiile militarilor, pentru că sunt toată viaţa lor în serviciul naţiunii şi pensia are caracter de pensie de serviciu. (...) Toată şefimea umfla veniturile cu tot felul de sporuri pe ultima sută de metri şi (...) se trezeau cu pensii duble faţă de salariul pe care îl încasau. Trebuie moderaţie, trebuie o analiză foarte serioasă, trebuie privită problema pensiilor din mai multe perspective. Trebuie să vedem ce modele de sisteme de pensii funcţionează şi în mod evident în orice proiecţie pe care o ai legată de pensii trebuie să gândeşti sistemul de pensii pe termen lung, nu pe moment", a spus Orban.

Premierul a subliniat că există două soluţii de creştere a pensiilor: creşterea salariului mediu pe economie şi creşterea numărului de angajaţi.

"Pentru creşterea salariului mediu şi a numărului de angajaţi nu există decât o singură soluţie - dezvoltarea economică, o politică economică bazată pe investiţii, reindustrializare, creşterea competitivităţii, atragerea investiţilor care să genereze locuri de muncă bine plătite, pe investiţii care să genereze valoare adăugată importantă. Numai în felul acesta pot să crească pensiile, pentru că altfel nu ai de unde să le plăteşti, pentru că se plătesc din contribuţiile pe care le plătesc persoanele active", a indicat el.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te