OMV Petrom devine cel mai mare jucător pe piața de încărcare a mașinilor electrice din România

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 03.01.2024 - 13:32
OMV Petrom devine cel mai mare jucător pe piața de încărcare a mașinilor electrice din România - Foto: petrom.ro
OMV Petrom devine cel mai mare jucător pe piața de încărcare a mașinilor electrice din România - Foto: petrom.ro

OMV Petrom devine cel mai mare jucător pe piața de încărcare a mașinilor electrice din România. A anunțat că achiziționează integral Renovatio Asset Management, cea mai mare rețea de stații din țară, și 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti.

SHARE

Liderul pieței de carburanți din România, OMV Petrom, va deveni și cel mai mare jucător pe piața de încărcare a mașinilor electrice, cu aproape 700 de puncte de încărcare.

La sfârșitul anului 2023, rețeaua de stații de încărcare pentru vehicule electrice a OMV Petrom număra aproximativ 270 de puncte în România, inclusiv prin parteneriate. 

Iar pe 3 ianuarie 2024, OMV Petrom a anunțat că va achiziționa integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de stații de încărcare pentru vehicule electrice din România.

Prin urmare, cum rețeaua Renovatio are în prezent peste 400 de puncte de încărcare în țară, în urma achiziției, rețeau de stații de încărcare a OMV Petrom va ajunge la aproape 700 de puncte.

Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanţare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuţia OMV Petrom pentru achiziţia şi construcţia acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro.

„Ne bucură parteneriatul cu Renovatio. Cu aceste tranzacţii progresăm semnificativ spre construirea unui portofoliu puternic şi diversificat de proiecte regenerabile. Ambiţia noastră este să ne menţinem poziţia de lider în domeniul energiei in sud-estul Europei, transformând în acelaşi timp afacerea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, spune Christina Verchere, director general OMV Petrom.

Finalizarea tranzacţiilor este prognozată să aibă loc în prima parte a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiţii.

Citește și:  Ce profit record are OMV Petrom în România. Acționarii au luat un miliard. Numărul angajaților scade

OMV Petrom cumpără 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat și că va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic.

”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic.

Proiectele vor fi dezvoltate, construite şi operate în parteneriat cu RNV Infrastructure”, a anunţat compania.

Prin achiziţionarea a 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte eoliene din România, OMV Petrom completează portofoliul existent de proiecte fotovoltaice de 1 GW. Parcul fotovoltaic şi cele patru parcuri eoliene vor fi construite în zona de nord-est a României.

Conform estimărilor actuale, parcul fotovoltaic ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic naţional de la începutul anului 2024, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producţia între 2025-2027. Proiectelor li s-a acordat deja acces la reţeaua naţională de transport a energiei electrice.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te