Cereale cu pesticide trimise de România în Germania. Limita depășită de 10 ori. S-a emis alertă

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 30.01.2024 - 10:49
Rapiță cu pesticide trimisă în Germania Foto:agrointeligenta.ro

România a fost notificată de Germania din cauza unui lot de semințe de rapiță. Autoritățile sanitare veterinare au depistat reziduuri de fosfan cu o concentrație de 10 ori mai mare față de limita admisă. Marfa a fost oprită de la vânzare.

SHARE

Autoritățile sanitare veterinare din Germania au notificat România, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, că au depistat o probă de semințe de rapiță cu reziduuri de fosfan de 0,45 mg/kg.

Limita maximă admisă este de 0,05 mg/kg.

Limită de pesticid depășită de 10 ori la semințele de rapiță trimise de România în Germania

Alerta a fost emisă pe 29 ianuarie, proba fiind prelevată în 8 ianuarie, iar lotul de semințe de rapiță, provenind din România, nu a fost distribuit pe piața germană.

Citește și: Peste 90% din locuitorii a două insule, otrăviți de bananele stropite cu pesticide timp de 20 de ani

Analiza a fost făcută la cererea operatorului economic, în cadrul programului de autocontrol, derulat de companii în baza legislației europene.

Nu există risc pentru sănătatea umană, întrucât semințele nu erau destinate consumului uman, ci aveau utilizare furajeră, scrie lantulalimentar.ro

Lotul de semințe în cauză a fost reținut de la comercializare de autoritățile sanitare veterinare germane. 

Fosfanul ( săruri de fosfan și de fosfură – sumă de fosfan și generatori de fosfan – săruri de fosfură relevante ) este un pesticid utilizat pentru tratarea cerealelor și semințelor oleaginoase și proteaginoase în depozite, pentru a le proteja de dăunători.

Citește și: Pesticide de-a valma pe ogoarele românești. Zeci de mii de echipamente, neverificate

Perioada de aprobare a fosfanului a fost prelungită de Comisia Europeană până la 15 martie 2026, întrucât ”Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară ( EFSA ) are nevoie de timp suplimentar pentru a ajunge la o concluzie cu privire la evaluarea riscurilor pentru substanța activă”.

De precizat că aprobarea utilizării fosfanului a expirat la 31 martie 2023, dar Comisia Europeană a prelungit această aprobare până la 31 martie 2024, iar în 19 ianuarie 2024 a decis să prelungească încă o dată ( până în 15 martie 2026 ) perioada de aprobare a acestei substanțe active, cu respectarea nivelului maxim admis de 0,05 mg/kg. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te