Ilie Bolojan, reacție după acordul Romgaz – Azomureș: Combinatul își va relua producția din 2027
Ilie Bolojan a salutat tranzacția strategică dintre Romgaz și Azomureș, subliniind importanța repornirii producției de îngrășăminte pentru agricultura națională. Conform planului agreat, combinatul de la Târgu Mureș își va relua activitatea industrială din anul 2027.
Ilie Bolojan a anunțat că după finalizarea tranzacției dintre Romgaz și Azomureș, va mai dura câteva luni până când va fi reluată producția la combinatul de îngrășăminte chimice.
Premierul a făcut o serie de declarații în contextul anunțului oficial făcut de Romgaz cu privire la preluarea Azomureș.
Romgaz preia, de la 1 septembrie 2026, activele de producție ale combinatului Azomureș din Târgu Mureș, precum și contractele și salariații necesari continuării activității.
Ilie Bolojan, reacție după acordul Romgaz – Azomureș: Combinatul își va relua producția din 2027
Peste 800 de angajați urmează să intre în structura Romgaz, iar instalațiile ar urma să funcționeze din primul trimestru al anului 2027, după pregătirile tehnice necesare.
Conducerea Romgaz a comunicat la Bursa de Valori București că au fost îndeplinite condițiile necesare încheierii tranzacției.
Ultima condiție suspensivă a fost îndeplinită în 28 august 2026, după obținerea avizelor de la Consiliul Concurenței și de la Comisia pentru examinarea investițiilor directe.
Citeşte şi: Ilie Bolojan: "Astăzi s-a semnat contractul pentru achiziţia Azomureş". Ţinta - gazul din Marea Neagră
În acest context, Ilie Bolojan a precizat că angajații combinatului vor fi preluați începând din septembrie:
"Așa cum știți, acum câteva luni au fost finalizate negocierile pentru preluarea acestui combinat de către compania ROMGAZ.
Finalizarea propriu-zisă nu s-a putut face pentru că era nevoie de aprobări care țin de Adunarea Generală a Acționarilor, de avizul Consiliului Concurenței, de avizul Comitetului de investiții și vineri, la sfârșitul săptămânii trecute, s-au finalizat toate procedurile de avizare."
Citeşte şi: Combinatul Azomureş nu se simte deloc bine. Peste 2500 de locuri de muncă sunt afectate
Platforma industrială din Târgu Mureș are 100 de hectare unde sunt dispuse instalații de producție pentru îngrășăminte agricole, precum NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar și uree granulată, dar și pentru produse industriale, între care melamină, uree tehnică, apă amoniacală și acid azotic, conform b1tv.ro.
Înaintea repornirii instalațiilor va exista o perioadă de câteva luni destinată operațiunilor de punere în funcțiune.
Premierul interimar Ilie Bolojan a arătat că sunt necesare reavizări și expertize, ținând seama de perioada în care combinatul nu a funcționat și de particularitățile de siguranță ale instalațiilor.