„Se va relua circulația trenurilor. Am sfătuit oamenii să reia activitatea. Am obținut o creștere salarială de 10% începând de anul viitor, care să acopere inflația”, a declarat, pentru Club Feroviar, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier, Florea Dobrescu.
Reprezentanții sindicali pot participa din nou la CA-urile societăților feroviare de stat
El a precizat că un alt punct convenit a fost anularea Ordinului semnat de fostul ministru Cătălin Drulă prin care se interzicea participarea reprezentanților sindicali la ședințele Consiliilor de Administrație ale societăților feroviare cu capital de stat.
„Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu, a avut loc întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din calea ferată. Discuțiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar și pe situația creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată. Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat și bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar. Totodată, părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situația căii ferate”, a anunțat Ministerul Transporturilor, prin intermediul unui comunicat de presă.
Totodată, sindicaliștii au solicitat ministrului Transporturilor și au obținut acordul acestuia pentru evitarea cercetării personalului implicat în acțiunea spontană de luni.