sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Florin Cîțu: Toate estimările arată o creştere economică pentru 2021

Data publicării: 08.09.2020 • 19:02 Data actualizării: 08.09.2020 • 19:09

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că în trimestrul trei economia României îşi va reveni, iar toate estimările, atât cele naţionale cât şi internaţionale, preconizează o creştere în 2021.

„Economia va reveni din trimestrul trei. Institutul Naţional de Statistică a prezentat datele în comerţul cu amănuntul. Acolo se vede foarte clar că economia a avut o creştere începând cu luna mai. În industrie se vede acelaşi lucru. Acel 'V' se vede deja foarte clar atât în comerţ cât şi în industrie. În trimestrul trei vom vedea acea revenire. Eu spun că acea revenire va fi în trimestrul trei. În trimestrul doi toţi ştiam cum va fi. Nu cred că exista cineva care să spună că în trimestrul doi când ai economia închisă aproape 60 de zile să ai şi creştere economică. Revenirea despre care vorbim vine din trimestrul trei", a spus ministrul Finanţelor.

Ministrul a declarat că estimările specialiştilor arată că economia României va fi în creştere şi în cursul anului viitor.

„Toate estimările, nu doar ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dar FMI, Comisia Europeană, instituţiile internaţionale arată clar că economia României va fi pe creştere anul viitor, similar cu căderea de anul acesta. Vom încerca să anulăm şi să fim pe plus după doi ani de zile sau în cel mai rău caz pe zero după doi ani de zile", a mai spus ministrul Florin Cîţu.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră