Aceasta în condiţiile în care, conform celui mai recent raport al Comisiei Europene privind îndeplinirea condiţiilor de aderare la zona euro, România nu îndeplineşte niciunul dintre cele patru criterii.
Comisia Europeană a publicat sondajul său anual Eurobarometru Flash privind introducerea monedei euro în statele membre care nu au adoptat încă moneda comună, desfăşurat în perioada 20-29 aprilie 2022 în România şi alte şase state membre UE, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Suedia.
Citește și: România, pe „harta” Varta pentru prima fabrică de baterii pentru mașini electrice din regiune
Noul sondaj arată că există un sprijin larg faţă de moneda euro: în medie, 60 % dintre respondenţi sunt în favoarea introducerii monedei euro.
Procentele cele mai ridicate, în favoarea adoptării monedei euro, s-au înregistrat în România (77 %) şi Ungaria (69 %), iar cele mai scăzute au fost în Bulgaria, Cehia (44 % în ambele ţări) şi Suedia (45 %).
Ce cred românii despre adoptarea monedei euro
Conform sondajului, 80% dintre români declară că au utilizat moneda euro, 45% afirmă că sunt complet informaţi în legătură cu euro, iar 65% spun că adoptarea monedei europene va avea efecte pozitive pentru România. 89% dintr cei chestionaţi consideră că vor reuşi să se adapteze trecerii de la leu la euro, dar 71% se tem de o creştere a preţurilor, iar 49% consideră că, odată cu adoptarea euro, România îşi va pierde controlul asupra politicii sale economice. Un procent similar, 47% afirmă că odată cu adoptarea monedei europene România îşi va pierde o parte din identitatea sa.
Citește și: Serviciile ucrainene: Rusia are capacitatea de a continua încă un an războiul
O treime dintre români cred că România este pregătită pentru adoptarea euro, însă procentul celor care cred contrariul este aproape dublu (65%).
28% dintre cei chestionaţi şi-ar dori adoptarea imediată a euro, 34% vor ca acest lucru să se întâmple după o anumită perioadă de timp, 17% spun că ar vrea cât mai târziu, iar pentru 19% răspunsul este ”niciodată”.
Mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că trecerea la moneda euro ar avea consecinţe pozitive pentru ţara lor (55 %). Totuşi, 56 % dintre respondenţi consideră că introducerea monedei euro va duce la o creştere a preţurilor.
De asemenea, din sondaj reiese că gradul de sensibilizare cu privire la moneda unică în rândul cetăţenilor din statele membre din afara zonei euro este în continuă creştere: 53 % dintre respondenţi se simt informaţi cu privire la euro, faţă de 51 % anul trecut şi 44 % în 2015.