miercuri 15 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Electrica a pus în funcţiune parcul fotovoltaic Satu Mare 2. Investiţie de peste 20.000.000 €

Data publicării: 15.10.2025 • 13:40 Data actualizării: 15.10.2025 • 13:41
Parc fotovoltaic - FOTO Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Parc fotovoltaic - FOTO Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Parc fotovoltaic
Parc fotovoltaic

Parcul fotovoltaic Satu Mare 2, cu o capacitate instalată de 27,056 MW, a fost pus în funcţiune, după o investiţie de peste 20 de milioane de euro, informează Grupul Electrica, printr-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.

"Finalizarea parcului fotovoltaic Satu Mare 2 reprezintă mai mult decât o investiţie, este o dovadă concretă a angajamentului nostru faţă de viitorul sustenabil al României. Acest proiect demonstrează că putem transforma oportunităţile de finanţare în investiţii cu impact direct asupra comunităţilor şi a mediului. Vom continua să dezvoltăm proiecte similare, care să ne permită să creştem capacităţile de producţie din surse regenerabile, să reducem amprenta de carbon şi să consolidăm poziţia României în tranziţia energetică", a declarat, în comunicat, Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.

Electrica a pus în funcţiune parcul fotovoltaic Satu Mare 2. Investiţie de peste 20.000.000 €

Situat în vecinătatea comunei Botiz, judeţul Satu Mare, parcul are o capacitate instalată de 27,056 MW şi reprezintă o investiţie de peste 20 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, proiectul include centrala electrică fotovoltaică de 27,056 MW, staţia de transformare de utilizator 110/20 kV şi lucrările de racordare la reţeaua de distribuţie, fiind finanţat parţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

"Acesta va contribui la creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic al Grupului Electrica, la reducerea emisiilor de carbon şi la asigurarea de energie curată şi accesibilă pentru comunităţile locale şi pentru economia naţională. Punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic Satu Mare 2 întăreşte direcţia strategică pe termen lung a Grupului Electrica, ce vizează dezvoltarea de proiecte energetice sustenabile, diversificarea portofoliului şi integrarea tehnologiilor moderne pentru a răspunde cerinţelor de eficienţă şi de mediu. Prin investiţiile sale, Electrica îşi reafirmă rolul de partener de încredere în realizarea obiectivelor naţionale şi europene de decarbonizare, contribuind la o economie mai verde şi mai competitivă", precizează compania.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii energetice din ţară.

Parc fotovoltaic

Compania oferă servicii pentru patru milioane de utilizatori, acoperind 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Citește și: Ai dat avans cu TVA 9% pentru casă, panouri fotovoltaice? Pregătește banii pentru diferența de TVA

Din iulie 2014, Electrica, societatea holding a Grupului, este listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra, având capital majoritar privat. 

Citește și: ANRE, acuzat că nu își face treaba. Prețurile la energie sunt prea mari

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră