Cei ce vor să acopere perioade în care nu au cotizat la sistemul de pensii de stat o mai pot face, până la 1 septembrie, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și prin plata unor sume către aceasta, conform avocatnet.ro.
1. Cine poate să plătească retroactiv contribuția la pensii?
După cum stabilește OUG 163/2020, documentul care a introdus acest mecanism, “persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.
2. Pot folosi mecanismul și cei care au lucrat în străinătate pentru perioade în care au cotizat acolo?
Nu. Dacă au realizat stagii de cotizare în alte țări, cei interesați de „cumpărarea de vechime” nu pot apela la acest mecanism pentru a acoperi perioadele respective în care s-au plătit deja contribuții de asigurări sociale.
3. Pentru ce tipuri de pensii se va lua în calcul plata retroactivă a contribuției?
Tot OUG 163/2020 ne dă răspunsul și la această întrebare. Mai exact, plățile retroactive ale contribuției la asigurările sociale (CAS) se pot face în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, conform avocatnet.ro.
4. Cum pot să plătesc retroactiv contribuția la pensii?
Prin încheierea unui contract cu casa teritorială de pensii de care aparține solicitantul, în care vor fi trecute perioada sau perioadele de asigurare, venitul asigurat, cota de contribuție de asigurări sociale din momentul semnării contractului și totalul cuantumului contribuției de asigurări sociale.
5. Până când pot plăti în condițiile stabilite de OUG 163/2020?
Actualele reguli pentru plata retroactivă la pensii ar trebui să se aplice până la 1 septembrie 2023, iar ulterior, mecanismul ar fi trebuit să fie accesibil prin noua lege a pensiilor (Legea 127/2019), doar că aplicarea noii legi a pensiilor a fost amânată din nou și aceasta se va aplica, teoretic, abia din ianuarie 2024.
6. Cum se calculează sumele care trebuie plătite efectiv pentru vechimea în muncă?
Când vine vorba de modul în care se calculează CAS, OUG 163/2020 stabilește că, de fapt, se plătește cota de CAS (25%) aplicată la salariul minim brut în vigoare la data semnării contractului cu casa.
7. Cât se plătește, mai exact, pentru contractele din 2023?
În prezent, salariul minim brut este de 3.000 de lei, ceea ce înseamnă că cei interesați de acest mecanism vor plăti 750 de lei pentru fiecare lună din acest an, în timp ce pentru anul trecut cota de CAS a fost de 638 lei (respectiv 25% din 2.550 lei) pentru fiecare lună care s-a dorit a fi completată.
8. Dacă salariul minim sau cota CAS se modifică, contractele de asigurare semnate sunt afectate?
Nu, deoarece sumele de plată se calculează în raport cu salariul minim brut și cota de contribuție de asigurări sociale din momentul semnării contractului, iar modificarea acestora nu va afecta plățile aflate în desfășurare, conform avocatnet.ro.
9. Trebuie să plătesc într-o tranșă suma calculată la semnarea contractului?
Nu. Legat de plata efectivă a contribuției de asigurări sociale, cei interesați pot opta, așa cum apare și în modelul de contract conținut de OUG 163/2020, să plătească integral, într-o singură tranșă, sau în mai multe tranșe lunare.
Citește și: Recunoașteți personajul? S-a născut sașiu și bâlbâit, iar astăzi e un foarte iubit actor român
10. Ce risc dacă nu apuc să achit integral suma pe care m-am angajat s-o plătesc prin contract?
„Contractul de asigurare socială încheiat conform prezentei ordonanțe de urgență își încetează aplicabilitatea la data la care contribuția de asigurări sociale datorată este achitată în întregime.
În situația în care la data de 31 august 2023 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate”, scrie în OUG 163/2020. Astfel, autoritățile vor lua în calcul numai ce s-a plătit deja, fără să ia vreo măsură coercitivă legată de partea rămasă neachitată.
Citește și: Ping-pong cu pensiile speciale. Ciolacu cere MJ să reformuleze. Gorghiu: E atributul Parlamentului
11. Pot încheia cu casa de pensii un singur contract sau mai multe?
Se pot încheia mai multe contracte succesive, cu condiția ca perioada totală asigurată să nu depășească șase ani.
Adică, în situaţia în care, după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială, respectând limita de șase ani.
12. Pot să plătesc retroactiv contribuția chiar dacă am ieșit la pensie?
Nu. Persoanele pensionate nu pot face plăți retroactive. De fapt, cadrul legal stabilește că poate cumpăra vechime doar persoana care “la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar”.
Citește și: Robert Sighiartău (PNL) cere demisia lui Ciolacu, după respingerea de CCR a pensiilor speciale
13. Mai am puțin până la vârsta de pensionare, pot plăti contribuția pentru acești ani, astfel încât să ies de-acum la pensie?
Nu. Plata se face strict pentru perioade anterioare neasigurate. Plata contribuției de asigurări sociale se poate face pentru perioade de cel mult șase ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare.
Totodată, ieșirea la pensie se poate face, conform Legii nr. 263/2010, doar atunci când sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru obținerea unui tip de pensie, conform avocatnet.ro.
14. Am perioade în care angajatorul nu mi-a plătit contribuția la pensii. Pot face plăți retroactive pentru ele?
Nu. Plățile retroactive se pot face strict pentru perioade neasigurate anterioare în care persoana interesată nu trebuia să fie asigurată în sistemul public de pensii, adică, potrivit OUG 163/2020, “nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia”. Or, pentru salariați este obligatorie asigurarea în sistemul public de pensii.
15. Am trecut de vârsta de pensionare, dar încă lucrez. Pot plăti retroactiv contribuția?
Da, este posibil, deoarece cei aflați în această situație nu sunt încă pensionari. Totuși, trebuie precizat că, în acest caz, plățile se pot face doar pentru perioadele anterioare neasigurate de dinaintea îndeplinirii vârstei standard de pensionare.
Citeşte şi: EXCLUSIV Nouă milioane de lei sporuri date angajaților din Ministerul Muncii pentru boli închipuite
De exemplu, o persoană care a atins vârsta standard de pensionare în decembrie 2022 și încă lucrează poate face plăți pentru perioade anterioare neasigurate de dinainte de acea dată.
16. Pot să plătesc retroactiv ca să mi se reducă vârsta de pensionare?
Nu. Plata retroactivă a contribuției la pensii este strict pentru completarea stagiului de cotizare sau, cu alte cuvinte, a vechimii în muncă.
Stagiul de cotizare este necesar pentru a obține pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială și pensia de invaliditate, potrivit Legii nr. 263/2010. Totuși, aceste plăți se pot face acum doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.
Citeşte şi: Orban: Măsurile de reducere a cheltuielilor publice anunţate de Ciolacu sunt „apă de ploaie”
De exemplu, un bărbat născut în noiembrie 1970 poate obține pensia pentru limită de vârstă în noiembrie 2035, însă numai dacă are cel puțin 15 ani de stagiu de cotizare (adică 15 ani munciți legal). Vârsta standard de pensionare poate fi redusă, de exemplu, pentru persoanele care au lucrat în condiții deosebite.
17. Sunt în altă țară și aș vrea, totuși, să plătesc retroactiv contribuția la pensii. Pot să fac asta?
Da. Contractul de asigurare se poate încheia și de către un individ mandatat, adică desemnat prin procură specială, de către persoana interesată de plata retroactivă a contribuției. În același timp, plata se poate face inclusiv prin virament într-un cont bancar indicat de casa teritorială de pensii.