Cum l-am păcălit pe Viktor Orban. Ungaria ne asaltează cu autostrăzi, care se înfundă la graniţă. Joia aceasta, la Oradea ar trebui să aibă loc un forum economic, pentru cooperarea româno-maghiară.
Aşa a anunţat ministrul Construcțiilor și Transporturilor de la Budapesta, János Lázár.
Cum l-am păcălit pe Viktor Orban. Ungaria ne asaltează cu autostrăzi, care se înfundă la graniţă
Părţile vor dialoga asupra a ce fel de cooperare este posibilă în Szatmár și Bihar, în paralel. odată cu dezvoltarea oraşelor Debrecen și Nyíregyháza, din estul Ungariei.
Când vorbesc despre "Szatmár" și "Bihar", oficialii maghiari se referă la oraşul sau judeţul Satu Mare, din Maramureş, şi judeţul Bihor, de la sud-vest de Satu Mare.
Ungaria intenționează să facă astfel ca obiectivul principal al președinției sale la UE să fie sprijinirea aderării României la Schengen, a declarat János Lázár. "Scopul nostru principal este eliminarea graniței Schengen dintre Ungaria și România" a subliniat Lázár, conform telex.hu.
Citeşte şi: VIDEO „Minune!” Comuna Sântandrei are șosea de centură de 5 km. A fost gata cu 3 luni mai repede
El a adăugat că acest lucru "este în interesul nostru social, economic și național, în acelasi timp". János Lázár a explicat că construcția autostrăzii M49, în direcția Szatmárnémet (trad. rom. Satu Mare) reprezintă o investiție de stat maghiară de 400 de miliarde de forinţi.
Guvernul maghiar este de asemenea interesat să construiască o legătură mult mai rapidă între Debrecen și Nagyvárad, prin modernizarea căii ferate.
Contextul în care au loc aceste evoluţii este unul electoral: ca şi în România, şi în Ungaria vecină au loc alegeri, şi nu numai cele europarlamentare, ci tot comasate. Iar Viktor Orban vine în România, în campanie electorală, pentru că există cetăţeni români cu dublă cetăţenie: maghiară şi română.
Citeşte şi: Autostrada care leagă Transilvania de Moldova, greu de urnit. De 4 ani, fără studiu de fezabilitate
Viktor Orbán va face campanie în România, la începutul lunii iunie, a spus János Lázár, la Nagyvárda (adică la Oradea), unde a susținut o conferință de presă, împreună cu senatorul UDMR Attila Cseke, președintele filialei Bihor a Uniunii.
Dar ce face România, în toată această campanie electorală împachetată în mesaj pro-România în Schengen, cu trimiteri la denumirile ungureşti ale anumitor părţi din România? Pe autostrăzi: nimic.
Foto: INQUAM PHOTOS/Bogdan Buda
Finalizarea Drumului Expres Oradea - Autostrada Transilvania, conexiunea Oradei cu Autostrada Transilvania, la Vama Borș II, este pe cale să fie gata la sfârșitul lunii martie, între 20 și 25 martie 2024, respectând termenul din contract, conform estimărilor Asociației Pro Infrastructură, scria msnews, la finalul lunii februarie.
Citeşte şi: Drumul Expres Oradea – Arad rămâne un vis. „Îngropat” peste 10 ani, tergiversat de încă 3
Este vorba despre 19 kilometri de drum expres. Tronsonul Gilău - Borş, pe de altă parte, care duce Autostrada Transilvania până în frontieră, astfel încât, la intrarea în Schengen, românii să treacă în viteza maşinii, spre Ungaria, este amânat mereu.
Ultimul termen de finalizare este în anul 2026. Tronsonul este deschis parţial şi tot parţial încă în execuţie, conform 130km.ro. Această trenare a finalizării este identică aceleia din cazul Coridorului IV Paneruopean, care ar fi trebuit să scoată şoferii, pe autostradă, prin Vama Nădlac, cu varianta Vărşand, desigur, de mult timp.
De foarte mulţi ani, maghiarii contruiseră deja autostrada, care a ajuns întâi până în Szeged, apoi şi mai aproape de frontieră, până în orăşelul Mako, iar noi încă nu eram gata cu partea noastră. Aşa l-am păcălit atunci, aşa îl păcălim şi acum pe Viktor Orban.