În ciuda crizei, româncele fac coadă la coafor și „mani-pedi”. Afacerile au crescut cu 19%

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 21.08.2025 - 12:00
În ciuda crizei, româncele fac coadă la coafor și „mani-pedi”. Afacerile au crescut cu 19% - Foto: Freepik (Imagine cu rol iulstrativ)
În ciuda crizei, româncele fac coadă la coafor și „mani-pedi”. Afacerile au crescut cu 19% - Foto: Freepik (Imagine cu rol iulstrativ)

Din ce în ce mai mulți oameni se plâng că o duc din ce în ce mai rău din cauza scumpirilor, dar, cel puțin când vine vorba de frumusețe, româncele se pare că nu sunt dispuse să facă economii la coafor și „mani-pedi”. Afacerile în sector au crescut cu aproape 19%.

SHARE

Afacerile din serviciile de coafură și înfrumusețare au sporit cu 18,7% în primele șase luni din 2025, în România, arată datele Institutului Național de Statistică. 

În ciuda crizei, româncele fac coadă la coafor și „mani-pedi”. Afacerile au crescut cu 19%

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,2% mai mare în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, datorită sporirii afacerilor în serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare, activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană și în activitățile hotelurilor și restaurantelor.

Citește și: Criză? Toți angajații primăriei unei comune, la „formare”, la All-Inclusive, pe Litoral: 30.000 €

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), cifra de afaceri rulată în serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare a crescut cu 18,7%, în activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană avansul a fost de 5,1%, iar în activitățile hotelurilor și restaurantelor de 1,5%.

Serviciile turistice, în scădere cu 13%

Scăderi au înregistrat activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (-13,2%) și activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-5,4%).

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, însă, activitatea de servicii de piață prestate populației a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,1% mai mică în perioada ianuarie - iunie 2025.

În luna iunie, activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, a crescut, în ritm anual, cu 1,5%, datorită creșterilor înregistrate la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+10,7%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+4,3%) și la activitățile hotelurilor și restaurantelor (+0,8%). Scăderi au înregistrat activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (-2,3%) și activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (-1,7%).

Citește și: Motivul real pentru care s-a introdus CASS la pensii. Ajungeam ca în 2008. Era jale

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2025, activitatea de servicii de piață prestate populației a crescut cu 2,5%, comparativ cu luna iunie 2024.

Față de mai 2025, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creștere cu 7%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+32,2%) și la activitățile hotelurilor și restaurantelor (+10%).

Scăderi au înregistrat activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-5,4%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-2%) și activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (-1,2%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna iunie 2025, față de luna precedentă, a crescut cu 0,1%.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te