Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care trei companii vor să intre în acţionariatul Anima Wings
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care BT Asset Management, Winners Holding Investments şi Evergent Investments intenţionează să intre în acţionariatul Anima Wings Aviation S.A.
Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, transmis vineri Agerpres, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, este examinată operaţiunea notificată pentru a stabili compatibilitatea acesteia cu un mediu concurenţial normal.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care trei companii vor să intre în acţionariatul Anima Wings
Anima Wings Aviation S.A., parte a Memento Group, este o companie românească aeriană de pasageri cu o flotă de 7 avioane Airbus, în timp ce BT Asset Management S.A.I. S.A., parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, este o societate de administrare a investiţiilor.
Citeşte şi: O femeie a încercat să deschidă ușa avionului, în timpul zborului. Era drogată
De asemenea, Winners Holding Investments SRL este o companie care desfăşoară activităţi investiţionale, iar Evergent Investments S.A. este o societate de investiţii listată la Bursa de Valori Bucureşti, având ca activitate principală realizarea de investiţii financiare.
Citeşte şi: Panică la bordul unui avion plecat din România după ce o roată a explodat
Consiliul Concurenţei precizează că eventualele observaţii şi puncte de vedere faţă de această tranzacţie pot fi transmise autorităţii în termen de 20 zile.