„Veniturile bugetare colectate în februarie 2019 sunt cu aproape 20% mai mici decât în luna precedentă, fiind cu aproape 5 miliarde lei sub veniturile aferente lunii ianuarie 2019. Dincolo de evoluțiile legate de sezonalitate, care explică o anumită estompare a veniturilor în februarie față de luna ianuarie, de data aceasta scăderea de venituri este dublă față de situația anului 2018.
Această scădere este neașteptată, având în vedere că începutul lui 2019 a adus noi creșteri salariale, cu aproape 10%, atât la nivelul salariului minim, cât și al salarizării personalului bugetar.
O asemenea evoluție confirmă, o dată în plus, că programul de creștere cu 16% a veniturilor bugetare, aflat la baza bugetului anului 2019, este departe de realitățile economice și fiscale ale anului curent”, a scris consilierul prezidențial.
El mai arată că veniturile din TVA și accize sunt, în februarie 2019, cu aproape 45% mai mici în comparație cu ianuarie 2019, deși evoluția comerțului și a importurilor arată, într-o anumită măsură, păstrarea ritmului consumului privat. „Dinamica veniturilor din TVA nu indică niciun fel de premise pentru îmbunătățirea colectării veniturilor, conform obiectivelor fiscale ambițioase, dar nerealiste, asumate de către ANAF”, afirmă Marinescu.
Potrivit consilierul prezidențial, veniturile bugetare în februarie 2019 au crescut cu doar 5% față de februarie 2018, mult sub ținta anuală din bugetul 2019 de creștere a veniturilor cu 16%. De asemenea, veniturile din TVA au crescut cu doar 0,8% față de februarie 2018, deși ținta veniturilor din TVA necesită un plus de colectare de aproape 17% față de anul 2018.
„Ca principală concluzie, veniturile bugetare aferente lunii februarie arată, cât se poate de limpede, heirupul fiscal pe care Guvernul l-a făcut în ultimele luni ale anului 2018, inclusiv în ianuarie 2019 – a cărei execuție bugetară intră în calculul deficitului ESA pentru 2018. A se vedea, în acest sens, rambursările amânate de TVA, respectiv încasările anticipate de accize din ianuarie”, scrie Marinescu, pe blogul său.