Comisiile din Parlament propun încuviinţarea decretului de prelungire a stării de urgență

DE Octavia Constantinescu | 15.04.2020 - 15:24

Votul în plen este programat joi, online.

SHARE

Comisiile de specialitate din Parlament propun plenului încuviinţarea decretului de prelungire a stării de urgenţă emis de preşedintele Klaus Iohannis, cerând însă ca Guvernul să prezinte periodic un raport privind măsurile pentru combaterea epidemiei de Covid 19 şi motivele care le-au determinat, în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă să prezinte un raport complet în legătură cu acţiunile întreprinse şi cu consecinţele acestora, iar în termen de 60 de zile Ciurtea de Conturi să facă un control privind modul în care au fost gestionate resursele publice.
 
Raportul privind decretul semnat de preşedinte a fost elaborat de Comisiile juridice, pentru apărare şi sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului, avizele revenind Comisiilor pentru politică economică, afaceri europene, muncă, transporturi şi învăţământ ale celor două Camere 

”Se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin  Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să primească votul plenului.

Pe durata stării de urgenţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se dispune numai prin acte normative cu putere de lege, iar durata restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu poate depăşi durata stării de urgenţă.

Parlamentul are următoarele solicitări:

- Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat.

-  În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgenţă pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi măsurile cu caracter economic şi social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor şi efectele produse, precum şi conformitatea acestora cu exigenţele dispoziţiilor art. 53 şi art. 93 din Constituţia României, ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

- În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de art. 140 alin. 9 3 din Constituţia României.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te