Cel mai mare fond suveran de pensii din lume ia în calcul să investească în Energetica României. Norges Bank Investment Management, care administrează cel mai mare fond suveran de investiții din lume, ia în considerare achiziționarea unei participații la PPC, companie activă și în România, potrivit presei de specialitate din Grecia.
Banca centrală a Norvegiei a decis recent, în urma unei recomandări din partea Norges Bank Investment Management – cunoscută pentru concentrarea sa globală asupra investițiilor durabile, cu emisii reduse de carbon – să ridice excluderea PPC ca perspectivă de investiții.
Cel mai mare fond suveran de pensii din lume ia în calcul să investească în Energetica României
Fondul global de pensii guvernamentale al Norges Bank Investment Management, cel mai mare fond de pe planetă, gestionează active în valoare de 1,6 trilioane de euro în 70 de țări.
Surse care monitorizează situația estimează că fondul ar putea avea ca obiectiv achiziționarea unei participații inițiale de 1 până la 2 procente în PPC.
O astfel de mișcare din partea fondului suveran norvegian ar putea stârni interesul altor fonduri ale căror opțiuni de investiții sunt ponderate de factori de mediu, sociali și de guvernanță corporativă.
Citeşte şi: Cum se poate obține o pensie mai mare. Detalii despre adeverinţele necesare
“Transformarea ecologică și deciziile de investiții ale PPC, inclusiv achiziția filialei Enel din România și preluarea portofoliului RES al Macquarie, tot din România, plus alte decizii, cum ar fi un acord cu grupul Copelouzos, au contribuit la atragerea atenției fondului norvegian asupra grupului energetic grecesc”, conform Economica.net.
PPC este cea mai mare companie de utilități electrice din sud-estul Europei, activităţi în domeniul producerii, distribuţiei, operării reţelei şi vânzării de produse şi servicii energetice avansate în Grecia, România şi Macedonia de Nord.
PPC are o capacitate totală instalată de 11,5 GW, constând în instalații termo, hidro și energie regenerabilă cu o producție anuală totală de aproximativ 20 TWh, în timp ce în rețele baza totală de active reglementate se ridică la aproximativ 4,3 miliarde EUR.
Citeşte şi: 21.896 lei bonus la pensie. Ce au lucrat pensionarii cu pensie 3 ori mai mare decât au contribuit?
Grupul PPC este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind 8,8 milioane de clienți în total, oferindu-le aproximativ 33 TWh de energie și o gamă largă de produse și servicii energetice.
PPC este listată public, iar acțiunile sale sunt tranzacționate pe Piața Principală a Bursei din Atena. Fondul de pensii norvegian este alimentat de la unul dintre marile fonduri de investiţii din lume, norvegianul Equinor.
Practic, pensiile norvegienilor nu sunt categorie bugetară în bugetul guvernului de la Oslo, dar sunt gestionate de Norges Bank Investment Management (NBIM), divizie a Băncii Centrale a Norvegiei, din partea ministerului de finanţe de la Oslo.
NBIM nu e la prima investiţie în Energetică. În iulie anul acesta de exemplu a cumpărat o participație de 37,5%, într-un parc eolian offshore operațional de 573 MW, situat în Marea Britanie.