CNAIR a anunțat, ieri, adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect "Proiectare și execuție Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj – Oradea, Sectiunea 3B: Mihăiești - Suplacu de Barcău, Subsectiunea 3B2: Zimbor - Poarta Sălajului (km 13+260 - km 25+500)” către toți ofertanții.
Ofertantul desemnat caștigător este asocierea Spedition și Tehnostrade. Prețul pe kilometrul de autostradă este 11.495.238 euro fără TVA.
Bucata de autostradă are 12 kilometri și va fi terminată în 3 ani, cu termen de finalizare iunie 2023.
Citește și: Autostrada lui Manole
Cât de întârziat e drumul
Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2013. Documetele au fost semnate de fostul premier Adrian Năstase.
Între 2010 și 2014 nu s-a muncit deloc.
În 2014, fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a semnat rezilierea contractului, dar numai după ce Bechtel a primit o despăgubire de 60 de milioane de euro.
Când s-a rupt contractual cu Bechtel, statul român plătise pentru fiecare kilometru construit suma de 27 milioane de euro (aproape 1,5 miliarde de dolari pentru aproximativ 50 kilometri de autostradă).
Autostrada Transilvania în cifre
Lungime: 415 km. S-au făcut deja plăți de 1,5 miliarde de euro.
Pe 1 decembrie 2009 s-au deschis 42 de kilometri din această autostradă, dintre Turda și Cluj-Napoca Vest (Gilău), iar pe 13 noiembrie 2010, încă 10 km între Turda. În 2018, s-au ianugurat 10 kilometri între Gilău–Nădășelu.
Situația critică este pe Brașov – Târgu Mureș, în lungime de161 de kilometri, unde nu se lucrează. Trebuia finalizat în 2013. Nu se lucrează nici pe Suplacu de Barcău – Borș. Celelalte secțiuni ale autostrăzii trebuiau finalizate în anul 2010.