Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din oraşul Lipcani pe care a finalizat-o în 1953.
În 1957 a debutat editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, ''Alarma'', apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic ''Ion Creangă'' din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. În 1960 s-a angajat redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 a fost redactor la editura Cartea Moldovenească.
A luptat pentru independența Moldovei
La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
O moarte stupidă
În seara zilei de 15 ianaurie 2009, Grigore Vieru a recitat poezii şi chiar a interpretat un cântec pe scena Palatului de Cultură din Cahul, alături de interpretul Fuego. După concert, a urmat o recepţie, iar în jurul orei 22.00, Grigore Vieru, împreună cu vicedirectorul Ansamblului „Joc”, Gheorghe Munteanu, a plecat spre Chişinău. Pentru Grigore Vieru acesta avea să fie ultimul drum în viaţă.
Potrivit unei hotărâri a Curții Supreme de Justiție, la 16 ianuarie 2009, aproape la ora 01.20, Gheorghe, conducând automobilul model „Opel-Astra, și avându-l pe bancheta din faţă ca pasager pe cet. Vieru Grigore, deplasându-se pe drumul naţional nr. 3, Hânceşti-Chişinău în direcţie spre mun. Chişinău, lângă or. Ialoveni, încălcând cerinţele (…) Regulamentului Circulaţiei Rutiere, deplasându-se în condiţii rutiere dificile în timp de noapte, a pierdut controlul mijlocului de transport şi s-a tamponat în temelia de beton a panoului de publicitate, amplasat pe gazonul ce desparte sensurile de circulaţiei.
În urma accidentului, Munteanu, s-a ales cu o fractură închisă a toracelui, fractura coastei 1 pe stânga, fractura sternului, contuzia cordului, iar Gr. Vieru, care se afla pe bancheta din faţă, a suportat un traumatism cranio-cerebral închis, manifestat prin plăgi multiple ale feţei, traumă închisă a abdomenului, manifestată prin lezarea lobului drept al ficatului cu hemoperitoneum, fractura oblică a ambelor oase a gambei stângi. Ambii au fost transportaţi la Spitalul de urgenţă din Chişinău, fiind internaţi în secţia de reanimare. La 18.01.09, ora 01.25, Vieru a decedat, potrivit ong.md.
Mult mai târziu a fost demonstrat că amplasarea acelui bloc de beton, de care s-a lovit automobilul , n-a fost autorizată în nici un fel și blocul era amplasat contrar prevederilor Regulamentului circulației rutiere. Nimeni nu a fost pedepsit.
Ultima dorință
Una dintre ultimele dorinţe ale lui Grigore Vieru a fost îndeplinită. Osemintele mamei sale au fost reînhumate alături de mormântul poetului. Înainte de a fi îngropat, sicriul a fost dus la o biserică din capitală, după care transportat la cimitirul Central din Chişinău.
La ceremonia religioasă, care a avut loc la biserica Sfânta Teodora de la Sihla din capitală, au participat rudele şi prietenii lui Grigore Vieru, care au spus că poetul şi-a dorit foarte mult să petreacă odihna de veci alături de mama lui.
Vorbele poetului
-La 14 ani, flămînd fiind, credeam că nu există pe lume nimic mai bun decît o bucată de pîine. La 25, îndrăgostit fiind, credeam că nu există nimic mai frumos pe lume decît iubirea, la 40 mai credeam în iubire, iar la 70 cred că nu există nimic mai tulburător decît viaţa în general, fie că eşti flămînd, fie că nu ţi-ai găsit dragostea pe care ai visat-o.
În dragostea femeii găsim o prelungire a iubirii mamei pentru fiinţa noastră. În acest sens, bărbaţii rămîn viaţa întreagă nişte copii. Ei tînjesc mereu după iubire, nedeosebindu-se în fond de femei. Bineînţeles că sînt în căutarea modelului mamei în femeie şi n-aş putea spune că l-am găsit.
Citește și: Tragicul accident care i-a schimbat viața pentru totdeauna uneia dintre cele mai cunoscute artiste
-Sînt produsul victimizării credinţei strămoşeşti, a limbii române şi a istoriei româneşti. M-am născut ca poet dintr-o mare suferinţă. Dintr-o necontenită împotrivire faţă de tot ce a plănuit să-mi ia sufletul, să-mi ia aerul plămînilor, văz-duhul, după cum ar transcrie grafic acest cuvînt Emilian Galaicu-Păun. Suferinţa de care vorbeam mai sus şi care este a generaţiei mele, nu mi-o poate îndulci nimeni şi, mai ales, nu mi-o poate anula nimeni. Am fost marcat profund de ea pentru toată viaţa. Atunci cînd nu mă poate ajuta pînă la capăt harul, mă ajută ea.
-Am fost uneori dur cu feciorii mei, din frica de a nu-i pierde. Observînd într-o zi că unul dintre feciori (azi un strălucit oftalmolog) vorbea ruseşte la o recreaţie cu alţi colegi de la şcoala nr.1 (azi liceul “Asachi”) m-am supărat atît de tare, încît a doua zi l-am luat de acolo şi l-am dus la o şcoală internat. Nu l-am luat de la şcoala nr.1 pentru că vorbeau ruseşte, ci pentru că vorbeau prost româneşte. I-a prins bine feciorului meu acea lecţie pedagogică. Am doi feciori cinstiţi, truditori, la locul lor, respectaţi de oameni. Sînt un părinte fericit. Mai multe AICI
