Fiul al actorului Mişu Fotino, Mihai Fotino s-a născut la 14 septembrie 1930, la Bucureşti. Copilăria şi adolescenţa le-a trăit la Braşov unde a fost îndrumat în arta actoriei de tatăl său, fondator al Teatrului de Stat din Braşov, alături de care a jucat de mic copil.
Citește și: O mare actriță se pregătește să moară. „Corpul nu mai este al meu”. S-a creștinat și e împăcată
De la 16 ani, a jucat alături de părintele său, la Brașov.
Primul rol în film la 18 ani
În 1948, s-a îndrăgostit de film, când a primit un rolișor, de brigadier, în primul film românesc ”Răsună valea”. Jucase cu succes și la 18 ani, în piesa ”Clasa a 8-a B”, iar din pricina rolurilor a neglijat facultatea.
”Și, uite așa, Mișulică a rămas fără studii”, a povestit marele actor. Era deja angajat cu carte de muncă la Teatrul din Brașov condus de tatăl lui, iar la 23 de ani făcea o compoziție grea: zaharisitul Agamiță Dandanache din ”Scrisoarea pierdută”.
Citește și: Actorul român care așteaptă să moară. „Am rămas ultimul în generația mea. Va veni și rândul meu”
”Tata era un actor celebru, director prin anii ʼ30 al Teatrului din Cernauți. Acolo m-a conceput pe mine, dar mama era prea tânără și s-au despărțit curând și pe mine m-a crescut papa (n.r. tata). Cu un tată atât de blând ca al meu, care mă adora și alături de el și celelalte soții ale sale, mai multe, de-a lungul timpului, pot spune că am avut o copilărie fericită.
Am fost atât de răsfățat de lumea teatrală și neteatrală, încât mă mir ca nu mi-am ratat cariera”, povestea Mihai Fotino.
Și-a revăzut mama când avea deja 40 de ani. ”Ne-am privit ca doi străini și nu ne-am mai întâlnit niciodată”, a mărturisit actorul.
Mișu Fotino a fost prezent încă de la primul Revelion la TVR, în 1957.
„— Există o imagine-emblemă a fiecărui actor, pe care i-o creează şi rolurile, dar şi personalitatea lui, multilateral exprimată. Care ar fi imaginea dv. ?
— Din cauza acestei imagini. îmi doresc o... reprofilare. în ultimele stagiuni, am jucat numai popi şi doctori : în Sfârștul de Eugen Barbu. Cardinalul Zambeli în Becket de Anouilh. Călugărul-poet în Croitorii cei mari din Valahia de Al . T. Popescu, apoi. Doctorul Şmil în Apus de soare de Delavrancea, Dr. Jack Nicolau în Jocul adevărului de Sidonia Drăguşanu. Dr. Roşeanu în Siringa de Tudor Arghezi. Dr. Trileţki în „Un Hamlet de provincie” de Cehov...
Probabil că în piesele actualei stagiuni nu există niciun asemenea rol. Dar, jur, vreau să joc şi altceva” Revista Teatrul, anul 1972.
Un portret din 1972 (Revista Teatru)
„ÎI irevăd la el acasă, totdeauna atent şi tandru cu vrednica lu i tovarăşă de viaţă. Îl revăd deschizînd prietenilor uşa, oricînd cu urare de bun-venit pe buze, primitor, politicos, „bucuros de oaspeţi". Îl revăd pe stradă: fie pe nepăsătoarea şi frivola Calea Victoriei de altădată, surîzînd amuzat „miticilor" bucureşteni, pe care mucalitul din el îi zeflemisea cu bonomie - fie pe uliţele acestei vechi cetăţi a Braşovului, căreia i-a dăruit cu pasionată dragoste ultimile două decenii de viaţă, umblînd cu paşii lui, din ce în ce mai mărunţi, dar cu privirile şi gesturile mai înfocate, întinerite de văpaia discuţiilor despre marea lui patimă : teatrul”. - Revista Teatrul
Debutul alături de tată
„La o repetiţie - demult, prin anii 1937 la Bucureşti - cel mai tînăr reprezentant al echipei tinere avea şase ani şi îl chema tot Mişu Fotino. Tatăl şi fiul se întîlneau pentru prima oară pe scenă, în pregătirea unui spectacol.
Se repeta, în vederea deschiderei Teatrului Liber, situat în subsolul Comediei, piesa Pamplemousse de Andre Birabeau, pe care noi o intitulasem Coloniale. îmi amintesc cu nostalgie de această întîmplare.
Distribuţia cuprindea actori de seamă, Maximilian, Măria Filotti, Mişu Fotino şi alţii, la care se adăugau trei copii : un mulatru de vreo şaptesprezece ani, o fetiţă de doisprezece ani şi un băieţel mai mic. Şi în acest sector distribuţia a fost la înălţime. Pentru cel de şaptesprezece ani găsisem un mulatru adevărat . Pe fată o juca Sylvia Chicoş, viitoarea artistă emerită, iar pe băiatul cel mic, Mişulică Fotino, actualul apreciat artist al Teatrului Naţional” - Revista Teatrul 1970.
Miși Fotino a murit în 13 ianuarie 2014 la vârsta de 83 de ani. Se retrăsese din activitate în 2006, după ce în 2001 avuse un atac cerebral.
Câteva repere în teatru și film
Mișu Fotino a ajuns în trupa Teatrului Naţional "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, pe a cărui scenă a jucat din 1956, în piese precum: "Bădăranii" de Carlo Goldoni (1988); "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" de I. L. Caragiale (1962); "Bolnavul închipuit" de Moliere (1962); "Căsătoria" de N. V. Gogol (1976). Tot pe scena TNB a mai jucat în: "Ispita" de Vaclav Havel; "Ultima oră" de Mihail Sebastian; "Maşinăria Cehov" de Matei Vişniec, şi a făcut un rol memorabil în "Egoistul" de Jean Anouilh (2004), în regia lui Radu Beligan.
Din filmografia regretatului actor amintim: "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Porto-Franco" (1961), "Politică şi... delicatese" (1963), "Titanic-vals" (1964), "Balul de sâmbătă seara" (1967), "Tufă de Veneţia" (1976), "Chiriţa în Iaşi" (1987), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001).
