Un cercetător științific de la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române a realizat un studiu al antroponimiei în Transilvania medievală, cu accent pe numele românești și germane.
Cercetarea urmărește numele proprii purtate de sași și români.
Autorul Adinel Dincă examinează documentele medievale care conțin nume săsești și românești din Transilvania, formulând o serie de considerații și explicații privind structura numelor transilvănene în secolul al XIV-lea (simple sau duble), secvența numelor în familie, relația dintre nume și structura socială sau domeniul de practică și geografia antroponomică, conform Turnul Sfatului.
„Un prim exemplu se referă la procesul purtat între capitlul catedral al Bisericii Transilvaniei şi şapte capitluri săseşti (Sebeş, Şpring, Coşdu, Saschiz, Târnava Mare, Târnava Mică şi Criş) în prima jumătate a anului 1309, al doilea se bazează pe fascinantul „dosar”, care conţine sute de nume de pe tot cuprinsul teritoriului transilvan, redactat de colectorii papali Iacob şi Raymond între 1331-1337, al treilea redă o lista comemorativă a parohilor răposaţi, membri ai confraternităţii capitlului din Sibiu (1394), iar cel din urmă exemplu evocat priveşte alegerea plebanului din Slimnic, la sfârşitul secolului al XIV-lea.
Nume românești cu influență germană
Cel dintâi exemplu enumeră (în formă latinizată) şi în mai multe rânduri numele unor preoţi parohi din capitlurile sus-menţionate: alături de Andrei, Bartolomeu, Cristian, Daniel, Gheorghe/George, Ioan (8 plebani poartă acest nume), Iacob, Mauritius, Mihail, Nicolae (de asemenea de 8 ori, cărora li se adaugă alte câteva menţiuni ale unor laici cu acest nume), Paul, Petru şi Simon, nume din patrimoniul creştin consacrat, ni se transmite şi un remarcabil registru antroponimic de factură germană, Arnold, Berthold (cu mai multe menţiuni), Gerard, Giselbert, Godescalc/Gotscalc, Gombolin/Gobolin/Goblin, Gundlin/Gundolin, Hermann, Konrad (de mai multe ori), Reiner, Sigfried, Theoderich, Ulrich, Walther, Wilhelm (în forma Alhelmus) şi desigur Heinrich, nume purtat de 9 parohi (...)”
Autorul subliniază frecvența numelor și influențele culturale și sociale care au modelat numele purtate de populația germană. În plus, se evidențiază trecerea de la nume de persoană la nume de familie, ca urmare a intereselor statelor în curs de formare.
Citește și: Drama lui Cati Szabo, campioană olimpică: Dependentă de morfină, obligată să-și schimbe numele
„O cu totul altă imagine ne oferă parcurgerea listei comemorative a membrilor confreriei capitlului din Sibiu (care conţine şi nume din prima jumătate a secolului al XIV-lea), şi anume: fondul antroponimic (preponderent creştin-latin) este dominat autoritar de numele Nicolae şi Ioan (bine reprezentate de asemenea Cristian, Mathias, Mihail, Petru, Toma), în timp ce corpus-ul de nume germane, deşi diversificat (Arnold, Alard, Gobelin, Gotfried, Helwig, Hermann, Ludwig, Otto, Oswald, Reynold, Walbrunnus, Werner), indică doar excepţii într-un peisaj antroponimic creştin uniform.
Numele (princiare) dominante de la începutul veacului se regăsesc prea puţin (Konrad) ori deloc (Heinrich)
În contextul unei disputate desemnări a unui nou paroh de Slimnic, în anul 1394, are loc audierea unui lung şir de martori-enoriaşi (parochiani). 115 persoane din comunitate (ex universitate) sunt enumerate în două liste succesive în funcţie de candidatul preferat, Mihail sau Cristian.
Acest document excepţional constituie o adevărată radiografie a fondului de nume cultivat în rândul populaţiei germane din Transilvania, un text care va beneficia de o analiză distinctă.
Pe moment sunt suficiente următoarele observaţii: generalizarea numelui dublu (de ex.: Cristel Carnifex, Gurge Lederer, Hannes Snyder etc.), în sensul unei evoluţii în direcţia sistemului nume-prenume, diferenţele şi asemănările dintre antroponimia clericală şi numele laicilor şi, legat de aceste deosebiri, tendinţa de „reinterpretare” în sens german a întregului patrimoniu de nume, indiferent de originea acestuia (Andreas – Andris/Endris; Christianus – Cristel; Georgius – Gurge; Johannes – Hanns, totodată şi Henning; Laurentius – Lourencz; Nicolaus – Claws; Michael – Michil; Petrus – Peter etc.)”, scrie autorul în articolul său.
În ceea ce privește populația românească, autorul remarcă importanța izolării numelui românesc, analizarea contextului istoric și a modului de transpunere a numelui în documente.
Articolul subliniază că antroponimia medievală în Transilvania nu a beneficiat de cercetări ample și metodologii interdisciplinare. Totuși, se menționează că lucrări recente și catalogări au contribuit la o mai bună înțelegere a antroponimiei românești.
Care era frecvența numelor românești
Prin analiza documentelor istorice și corectarea unor informații incomplete, autorul a reușit să identifice frecvența numelor românești, precum Ioan, Petru, Nicolae, și să evidențieze aspecte legate de circulația numelor în întregul teritoriu românesc din zona Carpatică.
„(...) În primul rând trebuie precizat că Ioan (cu variantele, în special Ivan) este numele cel mai utilizat, urmat îndeaproape ca frecvenţă (în ordine descrescătoare) de Petru, Ladislau, Nicolae, Stan, Mihail, Neag(u), Dragomir (fără Drag, Dragoş, Drăghici), Şerb(an), Stanislav, Gheorghe, Dumitru, Voicu, Roman şi Radu (ultimele şase având acelaşi număr de menţiuni). Desigur, fondul antroponimic este mult mai bogat, ecourile religioase fiind bine reprezentate: sunt regăsite nume teofore (Teodor) sau veterotestamentare (David) ori elemente specific creştine (Cristian).
De asemenea, unele etnonime sunt utilizate ca nume de persoană: Roman, Sarazin, Slav, Tătar.
Astfel de derivate din etnonime nu exprimă însă niciodată apartenenţa etnică. Antroponimia feminină este slab reprezentată, fiind păstrată memoria a patru nume: Drossa, Elena, Magdalena, Margareta.
