Administraţia de la Paris a anunţat, miercuri, reinstituirea stării de urgenţă sanitară pe teritoriul Franţei începând din 17 octombrie. În Marea Britanie numărul de noi cazuri COVID-19 a crescut cu 40% într-o săptămână.
Administraţia de la Paris a anunţat, miercuri, reinstituirea stării de urgenţă sanitară pe teritoriul Franţei începând din 17 octombrie. În Marea Britanie numărul de noi cazuri COVID-19 a crescut cu 40% într-o săptămână.
COVID-19 ar putea provoca pierderea subită și permanentă a auzului, au descoperit experții, relatează cotidianul „The Guardian”.
Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la festivitatea de decernare a Premiului „Otto cel Mare”, la Magdeburg, în Germania. Președintele a primit distincția pentru „onorarea marilor merite în procesul european de unificare”.
Aproape 10 milioane de americani au votat deja, anticipat, pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. E un record. Pe lângă votul prin corespondență, se poate vota înainte de vreme și la secții, așa cum se întâmplă în statele Georgia și Texas.
Poliţia Judeţeană Argeş anunţă că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au făcut o percheziţie la sediul regional al unei societăţi comerciale, situat în municipiul Piteşti, pentru administrarea probatoriului într-un dosar de fals.
Președintele Xi Jinping le-a cerut soldaților chinezi să își „concentreze mintea și energia în pregătirea pentru război” în timpul vizitei la o bază militară din provincia Guandgdong din sudul Chinei, scrie agenției Xinhua, citată de CNN.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că România se află pe un trend „ascendent important" în ceea ce priveşte cazurile de COVID-19, iar îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor „nu înseamnă decât pacient în plus şi, probabil, în plus, persoane decedate.”
La o nuntă cu peste 350 de invitați, în Bihor, unde socru mare era un fost adjunct al Poliției, mireasa era infectată cu noul coronavirus. În acest caz a fost deschis un dosar penal.