Pompierii prahoveni intervin, duminică dimineaţă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu puternic produs la groapa de gunoi a oraşului Băicoi, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT din cauza fumului.
Pompierii prahoveni intervin, duminică dimineaţă, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu puternic produs la groapa de gunoi a oraşului Băicoi, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT din cauza fumului.
Doi șoferi s-au dat în spectacol pe pe DN 1C, în localitatea Jucu, în apropiere de Cluj. După ce s-au șicanat în trafic, s-au luat la bătaie în mijlocul drumului, iar unul dintre ei a scos un topot de portbagaj.
Elveţia este una dintre ultimele ţări din Europa de Vest care a introdus egalitatea în căsătorie, permiţând cuplurilor de acelaşi sex să-și unească destinele.
Echipa feminină de baschet 3x3 a României s-a calificat în semifinalele celui de-al treilea turneu din cadrul circuitului mondial FIBA 3x3 Womens Series 2022, după ce a obţinut trei victorii.
Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter produs în sudul Iranului.
Doi adulți cu trei copii mari, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, au fost în vacanță în Corfu cu rulota. În total, cu drum cu tot, aventura a durat 14 zile și a consumat și un kit de ambreiaj, potrivit fișei extrem de detaliate cu cheltuielile efectuate postate pe Facebook.
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 1.400 de solicitări, dintre acestea 800 reprezentând urgenţe de cod "Galben" şi cod "Roşu", a declarat managerul instituţiei, Alis Grasu.
Rusia a reţinut un om de ştiinţă în Siberia, suspectat de trădare de stat pentru că ar fi colaborat cu serviciile de securitate ale Chinei, au declarat autorităţile regionale şi familia bărbatului.