Hidroelectrica a aniversat jumătate de secol de la inaugurarea celui mai important obiectiv hidroenergetic din România, SHEN Porţile de Fier I.
Fostul cancelar german Gerhard Schröder, un apropiat al lui Vladimir Putin, vizat de critici în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, urmează să plece din Consiliul de Administraţie al Rosneft, a anunţat grupul petrolier rus.
Accelerarea ascensiunii ratei anuale a inflaţiei de bază în primul trimestru al acestui an este atribuibilă şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate de declanşarea războiului din Ucraina şi de sancţiunile instituite, spune BNR.
Portugalia şi Spania au raportat vineri 9 şi, respectiv, 14 noi cazuri confirmate de variola maimuţei. Prin urmare, numărul total de cazuri din Portugalia se ridică la 23, iar cel din Spania, la 21, reprezentând cel mai mare focar de până acum, potrivit autorităţilor locale.
Austria a ridicat interdicţia care exista de facto pentru homosexuali, bisexuali şi persoanele transgender de a dona sânge, "punând capăt unei discriminări dintr-o altă epocă", a anunţat Ministerul austriac al Sănătăţii .