Universitatea de Medicină "Carol Davila" a instituit o suprataxă de 6.000 de euro. Prin achitarea ei este declarat admis orice candidat care a picat examenul de admitere, dar a luat măcar nota 5.
Universitatea de Medicină "Carol Davila" a instituit o suprataxă de 6.000 de euro. Prin achitarea ei este declarat admis orice candidat care a picat examenul de admitere, dar a luat măcar nota 5.
Președintele și judecătorii CCR câștigă, fiecare, aproape 10.000 de euro pe lună. Oamenii „din umbră” ai Curții Constituționale au, de asemenea, salarii, mult peste veniturile majorității românilor.
Premierul Florin Cîțu a spus că guvernul va analiza toate sporurile pe care le primesc salariații plătiți de la buget pentru a vedea care se justifică și care nu.
Tudor Popescu este unul dintre cei mai bine plătiți angajați din companiile municipale înființate de Gabriela Firea.
Ștefan Teoroc este președintele unui sindicat care protejează interesele lucrătorilor din penitenciare. El reprezintă și interesele soției, care este director adjunct în cadrul Penitenciarului Jilava. Împreună, cei doi ridică aproape 30.000 de lei lunar de la stat.
Primarul independent al Marghitei, Marcel Sas-Adăscăliţii, vrea să facă economii la bugetul local, așa că propune Consiliului Local să dea afară 20% din angajați și să se taie cu 10% salariile celor rămași, inclusiv a edilului-șef.
În afara funcției de președinte al sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr este conducător de doctorate, membru prin academii fantomă, se ocupă de accidente feroviare și de consolidarea clădirilor din București, evaluează calitatea învățământului și predă.
Liderii sindicali din învățământ amenință cu greva pentru drepturi salariale, orice altă revendicare trecând pe un plan, în cel mai bun caz, secund. Totuși, tocmai cei care strigă cel mai tare sunt și cei plătiți regește în sistem.