Adrian Năstase, fostul lider PSD care a făcut închisoare pentru corupție, a scris, luni, pe blogul personal, după condamnarea lui Liviu Dragnea, că „în mod paradoxal, folosirea social media nu ne duce spre viitor, ci spre trecut.”
Adrian Năstase, fostul lider PSD care a făcut închisoare pentru corupție, a scris, luni, pe blogul personal, după condamnarea lui Liviu Dragnea, că „în mod paradoxal, folosirea social media nu ne duce spre viitor, ci spre trecut.”
Peste 500 de persoane s-au adunat, luni seară, în Piața Victoriei, locul „rezistenței” din epoca Liviu Dragnea, pentru a sărbători condamnarea fostului liderul al PSD la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.
Gabriela Firea, primărița Capitalei, care de dimineață susținea că nu este interesată să preia conducerea PSD, le dă acum lecții de moralitate celorlalți pesediști pe Facebook.
Premierul Viorica Dăncilă, președinte executiv al PSD, a anunțat că nu va demisiona și că, marți, pesediștii vor hotărî în ședință ce vor face în perioada următoare.
Cătălin Rădulescu, deputatul „Mitralieră”, acuză „statul paralel” de condamnarea șefului PSD, Liviu Dragnea, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.
Deputata PNL Raluca Turcan a arătat că plenul Camerei Deputaților trebuie convocat de urgență pentru a-l înlocui pe Liviu Dragnea din funcția de președinte.
Județe tradițional de stânga au virat la dreapta.
Dan Ioan Cușnir, președintele organizației municipale PSD Suceava, a declarat că Dragnea este „un tiran” și nu mai trebuie să conducă partidul.