Secretarul de stat Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), apără angajații din inspectoratele de situații de urgență care sunt înrudiți, dar respinge favorizarea unor persoane pe baza acestui criteriu.
Secretarul de stat Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), apără angajații din inspectoratele de situații de urgență care sunt înrudiți, dar respinge favorizarea unor persoane pe baza acestui criteriu.
Din 2021, cărțile de identitate vor avea mărimea unui card bancar, vor ține loc și de card de sănătate și vor avea cip, care va stoca o imagine facială și două amprente, scrie Digi24.ro.
Au trecut doi ani de când am sesizat pentru prima oară faptul că cei care conduc Academia Română nu își publică pe site-ul propriu Declarațiile de avere, așa cum face orice instituție care primește bani de la buget.
Edilul a făcut o serie de declarații controversate și discriminatorii.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat o serie de măsuri înaintea începerii școlii.
Trupul jurnalistei Cristinei Țopescu a fost găsit duminică seară de polițiști în casa ei din Otopeni, după ce o vecină a anunțat că nu mai văzut-o de trei săptămâni.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a anunţat că va fi făcută o ”anchetă administrativă” la Inspectoratul de Poliţie Maramureş, care nu a tratat corect cazul câinelui împuşcat de un vânător, în stradă.
Mii de iranieni au ieşit sâmbătă pe străzile Teheranului pentru a protesta faţă de regimul teocratic, care conduce țara din 1979, și a cere demisia liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, relatează Reuters.