În cadrul operațiunii de amploare Conversus de la sfârșitul anului 2021, condusă de România și coordonată de Europol, peste 1.500 de pistoale cu gaz și de alarmă au fost confiscate de polițiile europene.
În cadrul operațiunii de amploare Conversus de la sfârșitul anului 2021, condusă de România și coordonată de Europol, peste 1.500 de pistoale cu gaz și de alarmă au fost confiscate de polițiile europene.
Newsweek și Statista au prezentat care sunt cele mai de încredere companii din lume pentru clienți, în 2025. Multe sunt și în România
Sindicatele franceze vor organiza joi o grevă națională împotriva planului bugetar al guvernului pentru 2026. Autoritățile se așteaptă la până 800.000 de protestatari. Școlile, obiectivele turistice și rețelele de transport din Paris vor fi afectate.
Bărbatul suspectat de uciderea apropiatului lui Donald Trum, Charlie Kirk, i-a trimis un mesaj colegului său de apartament după asasinat pentru a discuta un posibil motiv, conform documentelor instanței.
Un adolescent din Piatra-Neamț, care se deplasa cu o trotinetă electrică, a murit după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Neamț.
Numeroase țări își propun să sporească capacitățile aeriene tactice fără pilot ale forțelor lor navale și terestre, iar producătorul austriac de elicoptere-drone Schiebel prezintă două produse noi.
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia) a fost cel mai rapid, sâmbătă, în calificările pentru Marele Premiu de la San Marino la MotoGP, şi va pleca din pole position sâmbătă după-amiază, în proba de sprint, şi duminică, în cursa propriu-zisă.
Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii, autorităţile române fiind în permanentă legătură cu centrul de comandă NATO, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, sâmbătă.