Traficul pe Valea Oltului a fost reluat după circa 7 ore. Aseară, în jurul orei 21.00, Au căzut stânci pe drum și pe un TIR, în zona Brezoi - Călimănești.
Haos, pe Valea Oltului! O stâncă a căzut pe un TIR și pe cele două benzi de circulație. Traficul e blocat total și, din fericire, nu există persoane rănite.
Un gigant furnizor de componente auto se pregătește să dea afară 1.000 de oameni de la unitățile sale din Europa și să închidă două uzine din Franța, pe fondul crizei din industria auto. Are fabrici și în România, la Mioveni, în apropierea platformei Dacia, și la Timișoara.
Pete de rugină pot să apară pe orice mașină, de exemplu, dacă stă în garaj sub o țeavă care supurează sau sub un pod, când plouă, și se scurge apă de pe șuruburile de fixare. Șoferii pot scăpa de ele cu un truc ieftin, însă. Soluția o găsiți în bucătărie.
Pasionat de schi? Skipass-ul la Șureanu, „Poarta Raiului”, este mai scump ca în Franța, Andorra, Austria, deși cea mai lungă pârtie a domeniului schibil din România abia trece de 2 km, în timp ce chiar și în stațiunile mici din celelate țări se poate schia pe zeci de kilometri.