Sunt probleme nucleare grave, la frontiera Bulgariei cu România, din cauza unui depozit de deşeuri nucleare. Există certificate de mediu învechite, care au fost descoperite de anchetatori.
Sunt probleme nucleare grave, la frontiera Bulgariei cu România, din cauza unui depozit de deşeuri nucleare. Există certificate de mediu învechite, care au fost descoperite de anchetatori.
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile, în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale, în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe
La blocul avariat din Rahova, au fost expertizate numai ultimele etaje ale clădirii Nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu imobilul. Ce urmează?
Microsoft este lovită major în sistemul cloud Azure şi în platforma Microsoft 365. Cel mai prost moment: urmează publicarea rezultatelor trmestriale.
Profesorul universitar Cristian Păun spune că România a pierdut deja 6,5 miliarde de euro şi că mai sunt în pericol altele până la 2 miliarde de euro.
De ce va fi reînfiinţată totuşi o şcoală, conform legii, cu toate că are înscris la ore un singur elev?
Discuţii între preşedintele Nicușor Dan şi comisarul european pentru Economie Valdis Dombrovskis. România, spune Dan, este ferm angajată să rezolve dezechilibrele economice.
Peste 100 de comandanți ruși de plutoane, batalioane sau divizii și-au executat propriii soldați, în Ucraina. Aceştia sunt îngropaţi prin păduri, unde s-au făptuit crimele.