ANM a transmis un cod galben de ploi și ninsori în mai multe județe. Iara pare a-și intra în drepturi mai devreme anul acesta, după o vară absolut caniculară.
ANM a transmis un cod galben de ploi și ninsori în mai multe județe. Iara pare a-și intra în drepturi mai devreme anul acesta, după o vară absolut caniculară.
Primăria Generală a început montarea luminițelor de Crăciun, în București. Edilul-șef al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că instituția pe care o conduce a demarat deja operațiunea de decorarea unor mari bulevarde ale municipiului.
Cum pui șorici de porc la murat? Cât timp poate fi păstrat în frigider? Chiar dacă Ignatul e încă departe , iar Postul Crăciunului a început deja, probabil că mulți români ar dori să fie siguri, încă de pe-acum, că vor putea mânca o adevărată delicatesă când va fi timpul.
De ce îi bătea Ceaușescu la fund pe ambasadorii străini? Fostul lider al României comuniste a avut o perioadă de glorie internațională, mai ales după ce s-a opus public, în august 1968, invaziei Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, în frunte cu URSS.
Autorul celui mai misterios cântec de pe internet a fost identificat. Un mister muzical care dura de 40 de ani a fost, în sfârșit, rezolvat, „detectivii” din mediul online reușind să identifice piesa, dar și creatorul ei, după ce, vreme de decenii, nimeni nu știa a cui este.
Alegeri SUA. Donald Trump, al doilea președintele reales după o pauză de 4 ani. Deși rezultatele finale n-au fost anunțate, victoria acestuia este aproape certă, în fața democratei Kamala Harris. Astfel, el va deveni al 47-lea titular al Casei Albe, după mandatul 2016-2020.
Cine a fost românul care a ajutat NASA să ducă oameni pe Lună? Pe 21 iulie 1969, primii oameni au pășit pe satelitul natural al Pământului: Neil Armstrong și Edwin „Buzz” Aldrin. Puțini sunt cei care știu că în spatele acestei realizări istorice se află și munca unui român.
VIDEO Cum a fost mutată Biserica Schitul Maicilor 250 m pe șine, de furia lui Ceaușescu. În dorința de a preschimba fața Bucureștiului după modelul megaloman al dictaturilor asiatice de atunci, fostul lider comunist a „măcelărit” o mulțime de așezăminte de cult din Capitală.