Alegeri SUA. Donald Trump, al doilea președintele reales după o pauză de 4 ani. Cum toate proiecțiile și estimările făcute de marile trusturi de prsă americane arată o victorie clară pentru candidatul republican, este aproape o certitudine că miiardarul va reveni la Casa Albă, după mandatul pe care l-a avut în perioada 2016-2020.
Va fi doar pentru a doua oară în istoria scrutinului prezidențial american când se întâmplă o asemenea revenire.
Alegeri SUA. Donald Trump, al doilea președintele reales după o pauză de 4 ani. Cine a fost primul?
America a decis: Donald Trump va fi al 47-lea președinte al SUA, datele de până acum indicând o foarte probabilă victorie a acestuia în fața actualei vicepreședinte, democrata Kamala Harris.
Dar Trump a mai fost titularul Biroului Oval și în mandatul 2016-2020, servind ca al 45-lea președinte american. În 2020, a pierdut alegerile în fața lui Joe Biden, deși, formal, nu a recunoscut niciodată rezultatele acelui scrutin, pe care l-a considerat viciat.
Acum, revenirea sa la Casa Albă, îl face doar al doilea președinte din istoria SUA care este reales pentru un nou mandat, dar neconsecutiv, ca în celelate cazuri, după o pauză de patru ani.
Citește și: ALEGERI SUA: Trump - 267 electori. Harris - 224 electori. Trump își anunță deja victoria
Grover Cleveland era, până acum, singurul care a părăsit Casa Albă și a revenit, ulterior, pentru un al doilea mandat, după o pauză de patru ani. Astfel, el a fost al 22-lea și al 24-lea președinte al SUA, mandatele sale derulându-se între 1885-1889 și 1893-1897.
Nu trebuie uitat că, deși scrutinul are loc în luna noiembrie, învestitura oficială a fiecărui președinte are loc la peste două luni de la acesta, în luna ianuarie a anului ce urmează celui cu alegerile.
Unul dintre cei nouă copii ai unui preot prezbiterian, Cleveland s-a născut pe 18 martie 1837 în Caldwell, New Jersey.
A fost crescut în nordul statului New York. Ca avocat în Buffalo, a devenit remarcabil pentru concentrarea sa asupra oricărei sarcini cu care se confrunta.
La 44 de ani, a devenit proeminent în politică, ajungând în trei ani la Casa Albă. Candidând ca reformator, a fost ales primar al orașului Buffalo în 1881 și, ulterior, guvernator al statului New York.
Candidat din partea democraților, Cleveland a câștigat alegerile prezidențiale din 1884 inclusiv cu sprijinul republicanilor reformatori, care nu-l plăceau pe adversarul său, James G. Blaine, chiar dacă acesta era candidatul partidului lor.
Grover Cleveland a fost primul democrat care a câștigat președinția după Războiul Civil (1861-1865) și a fost unul dintre cei doar doi președinți democrați - fiind urmat de Woodrow Wilson - într-o perioadă în care republicanii au dominat președinția vreme de peste șase decenii, între 1869 și 1933, conform whitehousehistory.org.
Grover Cleveland a fost primul președinte al SUA ales pentru un al doilea mandat neconsecutiv - Foto: arhiva
Competiția prezidențială din 1884 a fost o luptă fără menajamente, cu multe asemănări cu cea din 2024, după 140 de ani.
Republicanii l-au acuzat pe Grover Cleveland că a evitat serviciul militar în timpul Războiului Civil și l-au numit „călăul din Buffalo” pentru că a spânzurat personal doi criminali în timp ce era șerif.
Citește și: Alegeri SUA. Harris și Trump, „umăr la umăr”. Care au fost cele mai strânse alegeri pentru Casa Albă
Cea mai gravă acuzație împotriva lui Cleveland se referea la relația sa cu Maria Halpin. Aceasta l-a acuzat pe Cleveland că a agresat-o și a lăsat-o însărcinată în 1874.
Grover Cleveland a fost și primul care a pierdut un scrutin prezidențial, deși câștigase votul popular
El nu a negat niciodată paternitatea și a aranjat ca Maria să fie internată împotriva voinței ei, astfel încât el să poată prelua custodia copilului, pe care l-a numit Oscar Folsom Cleveland, după numele partenerul său de avocatură care decedase între timp, Oscar Folsom.
Cu toate acestea, dezvăluirea nu a distrus șansele lui Cleveland, care l-a învins la limită pe Blaine.
Lui Cleveland nu-i plăcea extravaganța scenei sociale din Washington, astfel că, la începutul administrației sale, i-a cerut surorii sale, Rose, să îl însoțească la Casa Albă pentru a-i servi drept gazdă.
De asemenea, a început să o curteze pe Frances Folsom, tânăra fiică a lui Oscar Folsom, fostul său partener de avocatură, iar cei doi s-au căsătorit pe 2 iunie 1886 în Camera Albastră a Casei Albe. Cuplul a avut cinci copii împreună.
În primul său mandat, Cleveland s-a opus multor proiecte private de pensii pentru veteranii Războiului Civil ale căror cereri erau frauduloase.
Atunci când Congresul, presat de Marea Armată a Republicii, a adoptat un proiect de lege prin care se acordau pensii pentru dizabilități care nu erau cauzate de serviciul militar, Cleveland și-a exprimat veto-ul și la această lege.
Până la administrația lui Franklin Roosevelt, Cleveland a emis mai multe veto-uri decât orice alt președinte din istorie.
În decembrie 1887, el a cerut Congresului să reducă tarifele ridicate de protecție. Când i s-a spus că le-a oferit republicanilor un subiect eficient pentru campania din 1888, el a replicat: „La ce bun să fii ales sau reales dacă nu susții ceva?”, potrivit sursei citate.
Citește și: Alegeri SUA. INTERVIU Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump? „Avem o polarizare perfectă”
Dar temerea s-a dovedit justificată, astfel că Glover Cleveland a fost înfrânt în alegerile din 1888, de candidatul republican Benjamin Harrison.
Dar Cleveland a mai stabilit o premieră, a fost primul candidat care a câștigat votul electoral, cu circa 90.000 de voturi în plus față de Harrison, dar a pierdut alegerile în colegiul electoral, obținând doar 168 de voturi electorale, față de 233 ale contracandidatului său.
Același lucru s-a mai întâmplat abia în algerile din 2000, când democratul Al Gore a pierdut alegerile în același fel, în fața republicanului George W. Bush, deși obținuse mai multe voturi populare.
O situație similară s-a întregistrat și în 2016, când democrata Hillary Clinton a fost înfrântă la numărul de electori de Donald Trump, deși adunase mai multe voturi populare.
Dar Cleveland nu s-a dat bătut. A revenit în bătălia politică și a candidat la alegerile din 1892, pe care le-a câștigat, devenind primul președinte american care a fost reales după o pauză de patru ani.
După ce a părăsit Casa Albă, Cleveland a fost administrator al Universității Princeton. A continuat să își exprime opiniile politice, dar s-a îmbolnăvit grav în 1907, murind în 1908, la 71 de ani. Este considerat printre cei mai bunu președinți americani din istorie.
Acum, după 132 de ani, situația prin care a trecut Glover Cleveland se repetă, cu Donald Trump în postura președintelui reales pentru un al doilea mandat neconsecutiv.