O femeie în vârstă de 74 de ani din Israel, care se temea că ar putea contracta COVID-19 de pe bani, a pus mai multe bancnote într-un vas cu înălbitor pe care l-a introdus în cuptorul cu microunde, a declarat joi Banca Naţională. Bancnotele.
O femeie în vârstă de 74 de ani din Israel, care se temea că ar putea contracta COVID-19 de pe bani, a pus mai multe bancnote într-un vas cu înălbitor pe care l-a introdus în cuptorul cu microunde, a declarat joi Banca Naţională. Bancnotele.
Eu nu cred că expresia „cine nu cunoaște istoria, este obligat s-o repete” e neapărat adevărată. Putem cunoaște, la nivel de informații, istoria persecutării evreilor și romilor de către statul român.
O fetiță nou-născută a fost recuperată dintr-un canal de scurgere unde fusese abandonată și risca să moară.
Responsabilii europeni trebuie să înceteze să acuze Rusia de toate relele, a apreciat joi Kremlinul, pe fondul noilor tensiuni în creştere în jurul Ucrainei şi a Belarus, relatează France Presse citată de Agerpres.
Liberele de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională au fost „lipite", astfel încât cei din sectorul bugetar să aibă o minivacanţă de cinci zile.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, joi, la întâlnirea cu comisarul european Thierry Breton, că vaccinarea și implementarea certificatului verde sunt cele două soluții pentru limitarea efectelor pandemiei, la acest moment.
Declarații halucinante făcute în urmă cu scurt timp de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. Preoții ar trebui scutiți de certificatul verde, deoarece au în altar vaccinul magic, împărtășania.
ANAF a lansat chat, un nou serviciu pentru contribuabilii care folosesc portalul Fiscului. Cu ajutorul acestuia, oamenii pot primi ajutor pentru a folosi serviciile disponibile pe portalul instituției.