Ofensiva rusă în Ucraina „se împotmoleşte” în pofida „distrugerilor pe care le provoacă zi după zi”, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz în Bundestag, transmite AFP, conform Agerpres.
Ofensiva rusă în Ucraina „se împotmoleşte” în pofida „distrugerilor pe care le provoacă zi după zi”, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz în Bundestag, transmite AFP, conform Agerpres.
Președintele rus Vladimir Putin intenționează să îi împiedice pe ruși să părăsească Crimeea, ocupată temporar, transmite Direcția serviciilor de informații a Ministerului Apărării din Ucraina.
Ucrainenii susţin că soldaţii ruşi sunt tot mai dezorientați şi sunt tentaţi să îşi cedeze tancurile și armamentul, contra unor sume de bani și cetățenie ucraineană.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov acuză miercuri Statele Unite de faptul că obstrucţionează ”dificilele” negocieri ruso-ucrainene şi consideră că scopul Washngtonului este ”să domine” ordinea mondială, inclusiv prin intermediul impunerii de sancţuni, relatează AFP.
Apărătorii ucraineni l-au ucis pe colonelul Șarov, comandantul Brigăzii 810 de pușcași marini a armatei ruse. Acesta a comandat infanteria care a vrut să ia cu asalt Odesa, dar a fost eliminată în apropiere de Mykolaiv și Mariupol.
O încetare temporară a focului ar urma să intre în vigoare miercuri, la ora locală 9.00, pentru a permite civililor să fugă din regiunea Luhansk din estul Ucrainei, potrivit administratorului local ucrainean, guvernatorul Serhiy Gaidai, pe rețelele de socializare.
Protestatarii din portul turcesc Bodrum au încercat să blocheze luni acostarea iahtului "My Solaris", un iaht care ar avea legături cu oligarhul rus Roman Abramovici. Clubul de navigație Optimist se află în spatele acestei decizii.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că aproximativ 100.000 de oameni se află în oraşul-port Mariupol, unde trăiesc într-o teroare inimaginabilă și în condiţii inumane, pe fondul bombardamentelor ruseşti.